(închide)

Motru: 11 cetățeni diagnosticați cu coronavirus și 318 persoane în autoizolare

 

În acest moment, la nivelul municipiului Motru sunt 318 persoane izolate preventiv la domiciliu și care sunt monitorizate zilnic de către personalul primăriei, a anunțat edilul Gigel Jianu. Până în acest moment, au fost diagnosticate cu coronavirus 14 persoane (11 fiind din Motru n.red.), dintre acestea, în ultimele 24 de ore, fiind confirmată pozitiv la testul pentru Covid-19 o singura persoană. „Din cele 14 persoane confirmate pozitiv la testarea pentru Covid-19, 2 locuiesc în comuna Padeș, una este din Tg-Jiu și 11 din Motru. Astăzi, la Spitalul Motru au fost internate pentru supraveghere medicală 7 persoane care prezentau simptome specifice infectării. În prezent, la Spitalul Motru sunt internate 12 persoane. Pacientii testați pozitiv au fost redirecționați catre Sectia Boli Infectioase a Spitalului Județean Tg-Jiu și Spitalul suport Tg Cărbunești. Din discuțiile avute cu persoanele confirmate pozitiv și internate în spitalele din Tg. Jiu și Tg. Cărbunești, starea de sănătate a acestora este foarte bună, ele fiind nerăbdătoare să se întoarcă acasă”, a spus Gigel Jianu, primarul municipiului Motru. Edilul a făcut un apel către cetățenii municipiului Motru să respecte regulile impuse de autorități, în această situație de criză, să păstreze distanța socială, să evite locurile aglomerate și să respecte regulile de igienă impuse de specialiști. 

Vizualizări: 2,372

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste