(închide)

Mită pentru a transfera un student din Craiova

 

O persoană al cărei nume nu a fost dat publicității a fost arestată prin decizia tribunalului București, pentru că a pretins mită pentru a „aranja“ transferul unui student din Craiova în București. 

Potrivit oamenilor legii, „unul dintre suspecți a pretins suma de 2.000 de euro pentru a interveni pe lângă o persoană cu funcție de conducere din cadrul unei universități din Craiova în scopul de a o determina să aprobe transferul denunțătorului de la o facultate din București. Traficul de influență ar fi trebuit să fie realizat cu complicitatea unei alte persoane fără calitate specială. Ulterior, primul suspect a primit, în scopul menționat, suma de 1.500 de euro, urmând ca diferența să-i fie remisă după realizarea transferului“.

Potrivit anchetatorilor, în cursul zilei de luni, ofiţerii din cadrul Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au făcut două percheziții domiciliare și au pus în executare două mandate de aducere, emise pe numele a doi suspecți, cercetați pentru trafic de influență, respectiv complicitate la trafic de influență.

În Craiova sunt trei universități: Universitatea din Craiova, Universitatea de Medicină și Farmacie și Universitatea „Spiru Haret“.

Vizualizări: 220

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste