Încă aștept să fie vară când de fapt înăuntru cade zăpada, căci degeaba-i cald afară dacă-n suflet suflă vântul și de-amar sper să treacă noaptea ca să vină altă zi, cu un alt soare rece-n spate ș-un trandafir pierdut printre cărți. Încă te simt dansându-mi prin piept ca fumul țigării fumate în vară când găsesm praf de stele pe stradă și credeam în fericirea de-o noapte ascunsă în ochii spălați de ploi...mi-ai zâmbit și n-am simțit urmă de vară, o alungasei.
Pentru că încă-mi treci prin vene, pentru că încă te simt...
-Să mă înec în fum
Să nu te mai respir-
Miroși a ce e mai frumos, puțin alcool și țigări. Obișnuiesc să rătăcesc pe străzi goale și sunt aici, căci acolo unde aș vrea să fiu nu sunt. Retrăiesc amintiri care nu s-au întâmplat, e ca și cum s-au pierdut cheile purgatoriului și am rămas blocată. Sunt privită cu o abrazivitate pe care am întâlnit-o doar când m-am dezbrăcat în fața ta, lăsând dezgolit un suflet.
De ce nu-i foc?
De ce nu ard?
De ce mi s-au tăiat aripile?
M-ai pus pe-un catafalt, iar dedesubt se fluieră cu glasuri răgușite. Îmi strâng inima în mâna dreaptă...Ți-am spus că pot să mor pentru tine.
-Aici jos sunt două morminte.
E povestea noastră scrisă după moarte, dar de data asta fără noi. În urma ta a rămas pământ sterp, învăț să merg pe el, mi te zbați undeva printre coaste, îmi zgârii pieptul, sunt speriată și te strig, îmi arzi sub piele și încerc să te sting cu lacrimi. Te-am scris cu fierul încins pe existența mea, ți-am cântat cu suspine...nu a fost destul. M-ai uitat în largul apelor, iar azi nu te mai vreau.