Gorjeanca Ecaterinei Teodoroiu, cercetaşă şi participantă la Primul Război Mondial, s-a sacrificat eroic în bătălia de la Mărăşeşti, în momentul în care se afla în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române. „Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine !”, are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi” – Ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, 23 august 1917

În primele luni de la intrarea în război, trupele române au avansat în Transilvania, însă au fost nevoite în toamnă să se retragă din cauza atacurilor din sude-estul țării, astfel că inamicul, primind întăriri vine pe defileul Jiului întâlnind rezistența eroică a românilor, cum a fost și cea de la podul Jiului din 14 octombrie 1916, întârziind cât s-a putut, înaintarea spre centru țării, astfel că pe ”dealurile Rășinii”, ajung abia la 4 noiembrie 1916, Regimentele 18 și 58 Gorj fiind nevoite să se retragă spre sud, în condițiile în care inamicul înaintase pe Valea Jiului până la Peșteana Jiu iar în partea opusă la Pojogeni-Crețești.
Este cunoscută confruntarea dintre Compania regimentului 18 Gorj, cu inamicul din punctul ”La Brazdă”, unde s-a dezvelit placa memorială la 7 sept.2013, aflată în marginea drumului județean Țicleni-Țârculești-Târgu Jiu. Compania a fost comandată de către locotenentul Gheorghe Gheorghițoiu, cu participarea activă a Ecaterinei Teodoroiu.
După cum se cunoaște, atât din însemnările olografice ale eroinei namului nostru, cât și din relatările camarazilor săi, precum și de la muzeul memorial de la Vădeni, și din alte surse, Ecaterina Teodoroiu s-a înrolat ca infirmieră, fiind în pluton cu fratele său Nicolae.
EROINA NEAMULUI, ECATERINA TEODOROIU, ÎN UNIFORMĂ DE CERCETAȘ,ANUL 1915, LA BUCUREȘTI

Plecând la luptă, cu compania locot. Gheorghițoiu, au ajuns la începutul lui noiembrie 1916 pe ”dealurile Rășinii”, venind de la Brătuia, unde compania respectivă a primit misiunea, la 4 ale lunii respective, de a cerceta mișcările inamicului care intrase în satul Rășina, dinspre Peștana Jiu, surpriza survenind la punctul ”Brazdă” unde au dat piept cu dușmanul, ce venise pe”Ulița de la Ică” - actuala stradă Poiana Roșie, - având loc o confruntare, Ecaterina răpunând cu pușca trei inamici, practic, inaugurând botezul focului, ce-l va continua până în ultima clipă a vieții sale din august 1917, în Moldova.
Dar pentru a înțelege mai bine gravitatea și încordarea maximă a acelor momente, redau câteva fragmente din cele consemnate de un ofițer care a participat efectiv la acele lupte, Ion D Isac, în cartea ”Zile de sbucium și glorie pe valea Jiului 1916”. „14 octombrle 1916....Ordin de ofensivă....(pag 102).... Într-o poieniță în pădure, în rândurile soldaților companiei a șasea, ținând bine arma pe umăr, stă Ecaterina Teodoroiu.....Ecaterina îmbracă haina militară, așează undele părului buclat sub cușma lui Peneș Curcanul, încinge cartușiera, ia sacul cu cartușe subțioară și la 1 noiembrie sosește în rândurile luptătorilor.(pag. 131)...La Dănești, în linia a I-a cu lopata Linemann, își face mască individuală, se așează în ea. Așează arma. Face încontinuu exerciții de încărcare, ia linia de ochire....un pom, o piatră, o casă depărtată....
4 Noembrie. Trupele noastre au evacuat Brătuia și organizează o nouă poziție de luptă la nord de Florești (nn pe raza fostei comune Rășina – actualul teritoriu al orașului Țicleni).
Divizionul de artilerie trebuie să se retragă spre Rășina....Cerul noros; burează, întunerec și noroi mare. Pe un drum de cară, prin noroi, cu mare greutate, străbatem tufișuri și poene spre Florești.
În zorii zilei, sunem în lanțul nostru de trăgători, scăpați de pericolul de a fi înconjurați și capturați de inamic. Soldații și-au făcut măști individuaale în pământ umed și au stat în ele toată noaptea....Se luminează bine de ziuă.
Ajungem în Florești. Satul..., un adevărat mușuroi de furnici răscolite. Refugiații din Copăcioasa, Budieni, Scoarța, Pojogeni, cu cară, căruțe și vite, soldați, chesoane, căruțe, bucătării, totul îngrămădit și în dezordine, arată panica de care a fost cuprinsă lumea...Lupta începe.....Toată pădurea e plină de soldați, care merg în dezordine spre Rășina......Peste tot jale. La Rășina, carăle refugiaților se țin lanț. Drumul este înțesat de trăsuri, chesoane, tunuri, etc
.Soldații, plini de noroie și cu spaima morții pe față își caută unitățile. Bătrîni, femei, copii plângând, merg îngroziți; nu știu cu ce și nu știu unde. Resturile regimentelor 18 și 58 se reconstituie și, odată cu noaptea, ia poziție de luptă pe înălțimile de la vest de șoseaua Rășina-Peșteana. O patrulă puternică, cu mitralieră, se apropie. Soldații intră în panică.Ecaterina Teodoroiu deschide focul. Soldații se refac. Patrul inamică este respinsă.(pag.133)”

Mărturiile unor persoane din Țicleni

Lia Manasia(1901 – 1981), devenită Stănoiu, după căsătorie, care era fiica lui Fănică și Maria Manasia din satul Tunși, i-a povestit nepoatei sale de fiu, Elena (Păpușa Stănoiu, devenită Lumezeau, după căsătorie), că în perioada lunii noiembrie 1916, când Regimentul 18 Gorj s-a aflat pe teritoriul orașului Țicleni, din care făcea parte și Ecaterina Teodoroiu, aceasta a fost găzduită mai multe nopți la familia lui Fănică al lui Florea Manasia de la Tunși.
Din relatările Doamnei Lumezeanu Elena-Păpușa, am aflat că bunica sa, după mamă, anume Lia Stănoiu , i-a povestit că în luna noiembrie 1916, cînd soldații și ofițerii Regimentului 18 Gorj s-au aflat pe raza orașului Țicleni, la rugămintea primarului Constantin Mișoi Ungureanu, cetățenii mai înstăriți au ajutat oștirea cu alimente precum și condiții odihna pe timp de noapte.
De asemenea, D-na Lili Calotă, Bobeanu înainte de căsătorie, a aflat aceleași probleme de la bunica sa după tată, anume, Bobeanu Elisaveta, născută în preajma anului 1900, cu câțiva ani mai mare ca sora sa Lia Stănoiu. Bobeanu Elisaveta s-a numit Manasia, înainte de căsătorie, fiind fiica lui Fănică și Maria Manasia. Bunica sa i-a povestit, că atunci când veneau de la lupte, unii soldați împreună cu Ecaterina Teodoroiu, făceau în curte un foc mare, unde puneau la încălzit apă într-un tuci mare, pentru a se spăla, Ecaterina îngrijindu-și părul bogat, pe care l-a tăiat când a mers la înmormântaarea fratelui său.
Florea Manasia de la Tunși, care a trăit 106 ani, iar soția sa care a trăit 101 ani, era o familie înstărită, fiind părințiii lui Fănică Manasia, la fel și fiul său, se ocupau cu negustoria, făceau multe deplasări în zonă și nu este exclusă ipoteza să fi avut cunoștințe și la Vădeni, că eroina i se adresa soției lui Manasia Fănică, cu apelativul ”Mamă Maria”, fiind găzduită de ei mai multe nopți, casa acestora, fiind la acea vreme în vecinătatea bisericii de la Tunși.
Ecaterina avea părul lung, împletit în coadă și era admirată pentru această minunată podoabă capilară, mai ales când se spăla cu apă încălzită după ce venea seara târziu de la companie.
Tot din relatările Liei, cât și ale sorei sale Elisabeta, nepoatele, Păpușa Lumezeanu și respectiv, Lili Calotă, au aflat că eroina le-a spus la un moment dat, gazdelor, că pleacă la Vădeni la înmormântarea fratelui său Nicolae. Când a revenit Ecaterina, Maria Manasia a observat că nu mai avea coada părului împletit, că și-o tăiase, reproșându-i că a făcut foarte rău, că-i statea foarte frumos cu coadă împletită. Eroina i-a răspuns că trebuia să o taie că pleacă pe front și datorită păduchilor nu mai putea ține părul lung. Este nevoită să plece pe front, fiind foarte afectată de moartea fratelui, că nu mai are pe nimeni, ar însemna să moară de foame, acasă, în condițiile ocupației străine. Le-a povestit că este prietenă cu un locotenent Mănoiu, tot din același regiment și poate că vor avea aceiași soarta amândoi.
Fănică și Maria Manasia au avut mai mulți copii, printre care, cele două nepoate i-a nominalizat pe Codiță, Susana, Fănică(tatăl Liei – bunica Doamnei Păpușa Lumezeanu)), Marina, Elisabeta (bunica Doamnei Lili Calotă), Ioana, Maria.
Doamna Elena Lumezeanu a precizat că dormea cu bunica sa Lia, în același pat, și i-a mai povestit că un cetățean din Tunși, ce se numea Miulă, care avea porci mulți și când nemții au vrut să îi ia, el s- a opus, din care cauză l-au legat de un copaac și l-au împușcat în fața copiilor săi și i-au luat animalele. Tot în acea perioadă, un neamț, care alerga după femei, l-a împușcat pe Ion Vârjog din Țicleni, pe scara casei sale.

Deci, relatările Doamnelor Elena-Păpușa Lumezeanu și Lili Calotă, reținute de la Lia Manasia(Stănoiu, după căsătorie) și, respectiv, Elisabetei Manasia(Bobeanu, după căcsătorie) sunt verosimile, confirmate și de precizările Ioanei Moruș de la Muzeul memorial Ecaterina Teodoroiu de la Vădeni.
În Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu“, aflată în cartierul Vădeni din municipiul Târgu Jiu, se află o coadă împletită din părul celei care a fost supranumită „Eroina de la Jiu“.
Părul împletit al Ecaterinei Teodoroiu este expus într-o vitrină din Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu“, alături de alte obiecte vestimentare, fiind unul dintre exponatele cele mai importante.
Ca pioasă recunoștință și respect deosebit pentru memoria Eroinei Ecaterina Teodoroiu, numită de către generalul francez Berthlot, ca Jene d,Arc a României, al cărui sânge a curs și la Ticleni, când fusese rănită ușor , de gloanțe la picior, ar fi de dorit, ca la Cișmeaua de la Tunși să se așeze o plăcuță care să amintească lupta sa eroică și pentru apărarea meleagurile noastre.

Autor: Jurist Ion M. Ungureanu-Țicleni

Galerie foto