Maratonul Olteniei 2021: Să alergăm pentru Fundația Alex Tache, Spitalul Județean de Urgență Râmnicu Vâlcea și Fundația World Vision România!
Anul acesta, cele 3 cauze sociale care vor beneficia de sumele provenite din taxele de participare la Maratonul Olteniei 2021, dublate de companie sunt: Fundația Alex Tache, Spitalul Județean de Urgență Râmnicu Vâlcea și Fundația World Vision România.
În 2021, Maratonul Olteniei așteaptă iubitorii de MTB și alergare în Ținutul Învingătorilor, în cadrul curselor fizice cu start din parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în perioada 28 - 29 august și în format virtual, curse care pot fi derulate oriunde, în perioada 10 – 29.08.2021. Înscrierile sunt deschise la www.maratonulolteniei.ro, iar contravaloarea taxelor de participare va fi dublată și donată comunității locale din zona Olteniei.
“Pentru noi, Maratonul Olteniei este mai mult decât un eveniment sportiv, devenind de-a lungul edițiilor anterioare un ținut cu identitate, cultură, tradiție și istorie proprie, care a adunat peste 1.000 de cetățeni cu energie bună și dorința de a face bine. Continuăm tradiția și oferim sprijin comunității locale, ca parte a misiunii noastre de a dărui energie pentru bine. Credem în puterea inițiativelor locale și în impactul pe care acestea îl pot avea asupra comunităților defavorizate. Astfel că suntem bucuroși să cunoaștem, cu fiecare ediție, din ce în ce mai mulți oameni care vor să se alăture demersului nostru”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ România. „Ne onorează propunerea CEZ România de a fi pentru al doilea an, unul dintre beneficiarii #energieipentrubine dăruite de sportivi la Maratonul Olteniei 2021. Datorită donației de anul trecut am reușit să finalizam instalația termică și de apă caldă/rece. Visul nostru se apropie tot mai mult de împlinire și ne dorim ca anul acesta să ne mutam alături de copii în casa NEST. Cu siguranță, ajutorul de la Maratonul Olteniei 2021 va juca un rol important și pentru asta le mulțumim învingătorilor care vor lua startul la MO 2021!”, a spus Alex Tache, fondatorul Fundației Alex Tache. “La Secția de Neonatologie a SJU Vâlcea se nasc aproape toți bebelușii din județul Vâlcea și pentru toți căutăm să oferim îngrijiri medicale la cele mai înalte standarde ale momentului. Nou-născuții prematuri sunt adesea cei care au cea mai mare nevoie de aparatură medicală performantă, iar sprijinul oferit de Maratonul Olteniei 2021 și concurenții săi se va transforma într-o șansă suplimentară la viață pentru cei mici”, a afirmat Nicolae Monica, Șef Secția de Neonatologie, Spitalul Județean de Urgență Vâlcea.