Unul dintre cele mai vechi şi valoroase aşezăminte monahale din Episcopia Severinului şi Strehaiei este Mănăstirea Baia de Aramă. Lăcașul de cult este așezat la poalele dea­lului Cornetul, lângă râul Bulba și are  hramul „Sfinţii Voievozi”. Iată ce scrie în pisania din pronaos: „Cu vrerea Tatălui şi cu îndemnarea Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh au făcut această sf(ân)tă biserică dumnealui jupânul Cornea Brăiloiul Ban, dimpreună cu dumnealui jupânul Milco Băiaşul, nepot de frate, Pozanu Căpitanul, cu toată cheltuiala dumnealor şi fiind igumen Kir Vasile Arhimandrit, în zilele prealuminatului creştin domn Io Constantin Basarab voievod. Începutu-s-au a se zidi această sf(ân)tă biserică la maiu 22, leat 7202 şi au săvârşit cu toată podoaba ei la maiu, 7, 7211 (1703). Eu mână păcătoasă, pictorul bisericii Neagoe şi Partenie Ieromonah de la Tismana”.

Numele localității Baia de Aramă derivă din străvechea îndeletnicire a localnicilor, atestată documentar încă din vremea domnitorului Mircea cel Bătrân, de a lucra în minele de unde se extrăgea arama. Localnicii spun că însuși domnitorul Constantin Brâncoveanu a vrut să ridice o mănăstire aici, căci, cu prilejul unui drum de la Cladova la Horezu, ar fi trecut şi pe la Baia de Aramăși a văzut cât de frumoasă este zona. Ziarul Lumina scrie: „S-a întâmplat ca, tocmai în această perioadă, vătaful minerilor din Baia, Milco Băiaşul, să piardă pe unul dintre feciorii săi. Cu inima zdrobită, boierul a cerut binecuvântarea de la domnul ţării pentru a ridica aici un aşezământ care să amintească peste ani de feciorul pierdut. Evlaviosul domnitor nu a pregetat şi, în numai câteva săptămâni, şi-a trimis banul, pe Cornea Brăiloiu, pentru a-l ajuta la Milo. Scrierile timpului pomenesc de o călătorie a lui Constantin Brâncoveanu, în vara anului 1695, de la Cladova la Cerneţi şi apoi la Tismana, iar drumul cel mai scurt între Cerneţi şi Tismana, prin Topolniţa, Balta, Ponoarele şi Baia de Aramă. Aici, domnitorul a poposit la hanul lui Milco Băiaşul, iar în ziua de 11 iunie au hotărât ridicarea bisericii. Din cauza timpurilor vitrege, zidirea bisericii a început abia la 22 mai 1699 şi a fost ridicată într-un singur an (1700). Lipsa resurselor financiare a făcut ca sfinţirea bisericii să vină cu câţiva ani mai târziu, la 7 mai 1703” (https://ziarullumina.ro/).

Legătura cu Sfântul Munte Athos

Istoricul şi geograful român Ion Donat crede că aici a existat o mănăstire mai veche, fiind vorba numai de o refacere a locaşului în timpul Sfântului Constantin Brâncoveanu. Din aceeaşi sursă mai aflăm că Schitul Baia de Aramă era închinat, înainte de 1718, Mănăstirii Hilandar de la Muntele Athos. Acelaşi lucru îl afirmă şi părintele profesor Gheorghe I. Moisescu. Dintr-un alt document, scris în anul 1724, reiese că Mănăstirea Baia de Aramă funcţiona ca aşezământ de maici, cu opt vieţuitoare.

Moştenirea mănăstirii peste veacuri

Mănăstirea sau Schitul Baia de Aramă (apare în documentele vremii sub ambele titulaturi) a dăinuit până la „secularizarea” din 1863, atunci când, prin hotărâre domnească, a fost transformată în biserică de mir. Din această perioadă, biserica mai păstrează o catagrafie cu un preţios document statistic referitor la raportul istoriei sociale şi culturale a vechii vetre monahale.

Odată cu trecerea vremii, chiliile de zid care ocupau partea dinspre deal a incintei mănăstireşti s-au dărâmat (la 1894 erau încă în picioare). Stăreţia, devenită casă parohială, a dăinuit până la jumătatea secolului XX. Se mai păstrează şi azi urme din zidul înconjurător al mănăstirii, ridicat din bolovani groşi şi mortar, probabil la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Biserica dăinuie şi astăzi, slujind nevoilor spirituale ale locuitorilor din Baia de Aramă şi nu numai.

Zidurile bisericii păstrează şi astăzi chipurile ctitorilor săi: Milco Băiaşul, Mara, soţia sa (în 1705 sau 1706, după moartea lui Milco, s-a călugărit, luând numele de Marina), cei patru fii ai lor - Milco, Gheorghe, Nicolcea şi Semen, împreună cu familia marelui Ban Cornea Brăiloiu: soţia sa Stanca şi cei doi fii ai lor, Barbu şi Constantin, şi cu Sfântul Mucenic Constantin Brân­coveanu, domnul Ţării Româneşti din acea perioadă.

În prezent, locaşul a redevenit mănăstire de maici din 2008.

Galerie foto