Lucrările la depoul din Rovinari, în linie dreaptă. Navetiștii vor avea la dispoziție trei autobuze electrice
Autoritățile locale din Rovinari au atras fonduri europene în valoare de peste 2 milioane de euro în vederea construirii și dotării unui depou pentru autobuze electrice. Constructorul care a câștigat licitația a pus lucrurile în mișcare. În primă fază, Primăria Rovinari va deține trei autobuze electrice, urmând să fie achiziționate și altele. Acestea vor efectua curse pe ruta Rovinari-Drăguțești. În depou vor fi amenajate și stații de încărcare pentru aceste autobuze. „Este un proiect în colaborare cu Primăria Drăguțești și vrem ca oamenii să facă naveta între cele două localități în condiții sigure, dar și conformatbil”, a spus administratorul public al Primăriei Rovinari.
Pe 18 ianuarie 2022 a fost semnat la Rovinari contractul de achiziție pentru trei autobuze electrice SOR EBN 8 și a cinci stații de încărcare. Contractul face parte din proiectului privind Dezvoltarea mobilității urbane din UAT Rovinari și UAT Drăguțești prin modernizarea sistemului public de transport local, transmitea Anadolu Automobil Rom într-un comunicat.
Valoarea totală a contractului este de 7.440.000 lei fără TVA și include toate costurile de livrare, stațiilor de încărcare lentă și instalarea stațiilor de încărcare rapidă aferente contractului. Cele trei autobuze au o garanție de 2 ani iar bateriile acestora au o garanție de 4 ani.
Autobuzul electric #SOREBN 8 oferă 16 locuri confortabile pe scaune plus un spațiu dedicat pentru fotolii rulante necesare transportului persoanelor cu dizabilități locomotorii. Accesul în autobuz se face prin cele două uși laterale, din care ușa spate este dublă și prevăzută cu o rampă de acces fotolii rulante și cărucioare.
Distanța de 15 km ce separă cele două localități va fi traversată ecologic, rapid și confortabil de autobuzele SOR EBN 8, iar încărcarea acestora este posibilă fie prin cele trei stații de încărcare lentă aferente fiecărui vehicul, fie prin stațiile de încărcare rapidă care vor fi montate de către Anadolu Automobil Rom.