(închide)

Liceul Teoretic Novaci: Olimpicii Enika Birceanu și Laurențiu Ghețoiu, cele mai mari medii la examenul de bacalaureat

 

Olimpicii Laurențiu Ghețoiu și Enika Birceanu, absolvenți ai Liceului Teoretic Novaci, au obținut cele mai mari medii dintre elevii care au susținut examenul de bacalaureat în această sesiune. Ambii elevi au obținut media finală 9,80 și au muncit constant pentru a obține aceste rezultate. 

Laurențiu Ghețoiu a fost mereu un elev responsabil, a învățat constant, fiind conștient că aceasta este soluția construirii unui viitor solid. Laurențiu, cu toate că a participat cu rezultate foarte bune la olimpiada de istorie, este pasionat de tot ce are legătură cu tehnologia și își dorește o carieră în acest domeniu. L-a bucurat media de la bacalauareat. „Examenul nu a fost nici greu nici ușor. Dificultatea subiectelor a fost medie, după părerea mea, însă emoțiile au fost mari. Practic, pentru examen m-am pregătit încă din clasa a IX-a, dar cel mai mult am muncit în clasele a XI-a și a XII-a. Nu aș fi reușit să mă pregătesc temeinic fără ajutorul domnilor profesori, care au fost foarte implicați și fără de care nu aș fi reușit. Așadar, le mulțumesc foarte mult tuturor celor care m-au ajutat și doamnei directoare care a creat cadrul propice pentru dezvoltarea noastră. Mai departe o să urmez o facultate din România, în domeniul informaticii. Încă nu sunt sigur care, însă o să aplic la mai multe”, a spus Laurențiu Ghețoiu pentru Pagina Olteniei.

Birceanu Enika Narcisa este celălalt elev care a obținut media 9,80 la examenul de bacalaureat. A absolvit profilul filologie și, la fel ca Laurențiu, a învățat din timp pentru acest examen. „Anul acesta subiectele de bacalaureat au fost abordabile pentru majoritatea elevilor. Eu m-am pregatit în mod constant pe parcursul acestor patru ani și nu pot să spun ca mi-a fost greu în această ultima perioadă. Emoțiile au fost cu siguranță de neevitat, dar în același timp constructive, iar olimpiadele școlare la care am participat și-au pus amprenta asupra rezultatelor obținute. În continuare aș vrea sa urmez studiile la Universitatea de Vest din Timișoara, specializarea Limbi Moderne Aplicate engleză-germană. Pot zice că ultimul an de liceu a fost o provocare pentru toți din cauza cursurilor desfășurate online. A trebuit să ne adaptăm la o cu totul altă situație , dar în ciuda acestui lucru am făcut față cu success. Părăsesc, sincer, această etapă a vieții mele cu o urmă de regret. Mi-aș fi dorit să nu se termine atât de repede pentru că au fost fără niciun dubiu cei mai frumoși ani. Nu în ultimul rând aș vrea să le mulțumesc din suflet tuturor profesorilor pentru toată munca depusă, pentru că ne-au format nu doar ca elevi, cât și ca oameni”, a declarat olimpica Enika Birceanu pentru Pagina Olteniei.

Profesorul Alina Țicu are doar cuvinte de laudă despre cei doi adolescenți: „Doi copii extraordinari, cu rezultate la olimpiade și concursuri școlare! Nu există secrete pentru astfel de rezultate. Este vorba de seriozitate, implicare și din partea cadrelor didactice, dar și a elevilor. Au făcut o echipă din primul an de liceu, iar în clasa a XII-a pregătirea a fost intensă. E seriozitatea copilului care vrea să demonstreze că poate. Am fost norocoși să-i avem elevi și să lucrăm împreună, să facem performanță. Laurențiu a reprezentat județul la etapa națională a olimpiadei de istorie în doi ani consecutivi, obținând punctaj foarte bun, cu atât mai mult cu cât urma cursurile la specializarea matematică-informatică. Îi felicit și sunt convinsă că vor realiza tot ceea ce și-au propus!”.

Galerie foto



Vizualizări: 4,592

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste