Larisa și Mădălina Goșa, două surori talentate din Dragotești: „Suntem legate sufletește de cântec!”
Originare din satul Corobăi al comunei Dragotești, Larisa și Mădălina Goșa fac parte dintr-o familie de oameni muncitori, care își susțin fiicele și cărora le-au dat o educație bună. Larisa Goșa are 16 ani și învață la Colegiul Tehnic din comuna Mătăsari, iar sora sa Mădălina are 13 ani și studiază la Școala Gimnazială din Dragotești. Talentatele fete cântă muzică populară și au voci extraordinar de frumoase. „Pentru mine muzica este o cale de a transmite celor din jur sensibilitatea, inocența care se gasesc în fiecare dintre noi, însă important este mijlocul prin care alegem sa le transmitem”, spune Larisa.
Au descoperit muzica de câțiva ani și cântă cu foarte mare plăcere, dorindu-și să devină din ce în ce mai bine. Larisa are 16 ani și vrea să urmeze Academia de Științe Economice de la București, mai ales că și la liceu studiază acest profil. Sora sa mai mică se pregătește pentru Evaluarea Națională și speră să intre la Colegiul Național Spiru Haret din Târgu-Jiu. „După terminarea liceului aș dori să studiez la Academia de Științe Economice din București, urmând contabilitate și informatică de gestiune. Sora mea Mădălina, vrea ca după terminarea ciclului gimnazial să studieze la Colegul Național Spiru Haret din Târgu-Jiu. (…) Sora mea lua lecții de canto și însoțind-o la repetiții am descoperit că pasiunea mea este muzica și că pot merge mai departe pe acest drum. Nu am avut ocazia să învăț un instrument, dar pe viitor mi-ar plăcea să studiez vioara și naiul”, a spus Larisa Goșa, pentru Pagina Olteniei.
La școală, în cadrul activităților organizate la calsă, precum spectacolele de 1 sau 8 Martie, cele două fete au descoperit că au voce și ureche muzicală. „Talentul l-am descoperit în cadrul activităților școlare, activități la care cadrele didactice ne solicitau cu vocea, cu ocazia unor evenimente școlare. Atât eu cât și sora mea cântăm doar cu vocea, deși dorinta noastră ar fi sa cântăm și la un instrument muzical, astfel ne-am simți cu adevarat împlinite”, a afirmat Mădălina Goșa din Dragotești. Prin muzică, cele două surori, care sunt și prietene foarte bune, transmit ceea ce simt. „Pentru mine muzica este o cale de a transmite celor din jur sensibilitatea, inocența care se gasesc în fiecare dintre noi, însă important este mijlocul prin care alegem sa le transmitem. Mai mult, muzica este o trăire sufletească, un refugiu, o detașare de agitația în care trăim zi de zi”, spune Larisa. Sora sa mai mica își dorește mult să ajungă o interpretă cunoscută: „Pentru mine, muzica este o pasiune pentru care o sa lupt pentru a mă realiza ca artist pe plan muzical”.
Larisa și Mădălina au participat la concursuri de muzica, însă împreună cu școala Gimnazială Ion Vîlceanu Dragotești, cu ocazia cărora au obținut premiul I, respectiv premiul II. Ambele fete spun că nu vor renunța la muzică. „ Cu siguranță, muzica va face parte din viața noastra și pe viitor, întrucât suntem legate sufletește de cântec. Dorința arzătoare a părinților noștri este aceea de a ajunge artiste, cântărete de muzică populară, îndrăgite și apreciate de oameni. Noi dorim din suflet ca acest vis al părinților să devină realitate, întrucât este ceea ce ne-am propus”, a declarant Larisa Goșa. Surorile își petrec timpul liber împreună, ambele fiind passionate de artă. Cea mica știe să picteze, așa că se relaxează desenând, pe când sora sa mai mare citește mult.