Lansare de carte la Muzeul de Artă din Târgu-Jiu! Profesorul Mocioi: „Creația domnului Preda-Dochinoiu este una dintre cele mai importante din țară!”
Apreciatul artist plastic Florin Preda-Dochinoiu a lansat astăzi, 28 decembrie, două albume de artă-care cuprind lucrări ale sale, evenimentul fiind „prefața” activităţilor expoziţionale „RETROSPECTIVA 50 FLORIN PREDA-DOCHINOIU”, care se vor desfăşura în perioada decembrie 2020-decembrie 2021. Talentata elevă Andrada Raluca Jivan a cântat colinde, oferind momente de veritabilă emoție participanților.
La lansarea celor două albume „PICTEZ DE FRICĂ SĂ NU MOR” şi „DESENE ÎN LIMBA ROMÂNĂ” au participat personalități ale Gorjului, profesorii universitari Ion Mocioi, Moise Bojincă și Mircea Tutunaru, iubitori ai artei, prietenii artistului motrean, dar și Decebal Drăghiea, șeful Inspectoratului Județean de Poliție Gorj. Evenimentul a fost organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Drobeta Turnu Severin, Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” Gorj și Editura Măiastra. Profesorul Ion Mocioi a fost primul invitat care a vorbit despre talentul și opera lui Florin Preda-Dochinoiu. „(...)Secolul acesta este unul al creatorilor. Arta rămâne un mijloc de a comunica, deși mulți ne-au pus această botniță. Mă bucur că în acest an făcu o jumătate de veac domnul creator! Mă bucur că vecinii noștri de la est, cei din Mehedinți, i-au conferit titlul de artist plastic. Ceea ce prezintă dânsul aici nu au prezentat gorjenii care se consideră mari pentru că sunt în Cenaclul UAP! (...) Creația domnului Dochinoiu este una dintre cele mai importante din țară, astăzi și mă bucur că a ales această instituție care propovăduiește arta lui Brâncuși ca să marcheze acest moment. Am prezentat sute de expoziții și am văzut că fiecare se dă mare și e foarte bine, că își găsește o autopropulsie! Dar realizările contează. Mi-am dat seama de valoarea fiecărui artist care ne reprezintă ca artiști plastici în județ. Direcția în care se prezintă astăzi domnul Dochinoiu este una dintre cele mai onorabile. Are talent. Căci avem și artiști care nu au talent. (...) I-am urmărit evoluția și l-am cunoscut și mă bucur că pot vedea un om talentat cu o creație de mare valoare, cu o îndrăzneală care ne arată starea dezvoltării talentului său până la ora asta. Este o operă de mare valoare. Vă veți lămuri dacă veți frunzări aceste două cărți. Puterea desenului său este cu totul deosebită. Comunicarea pe care o face prin mijloacele artei este destul de profundă. Este un om al ideilor de mare preț. Nu țin neapărat să îi aduc laude, ci să constat aceste trăsături ale creației sale! Are lucrări care țin de o aprofundare a artei esențializate, ceea ce se apreciază în estetica noastră de la Brâncuși încoace. Merită să fie prezent în toate muzeele din țară, să îl aibă tinerii drept model. (...) M-a încântat cum știe să stăpânească energiile culorii! Este mare lucru!”, a afirmat profesorul Ion Mocioi. Prezenți la eveniment au fost și foști colegi din IPJ Gorj ai artistului. Reamintim că Florin Preda-Dochinoiu a fost polițist, ocupând pentru mulți ani și funcția de șef al Poliției Motru, unde a fost mereu apreciat de colegi și comunitate. „Am participat cu mare bucurie la evenimentul de lansare a celor două albume de artă ale domnului Preda-Dochinoiu, un om pe care îl apreciez. Despre domnia sa, poetul Adrian Păunescu, spunea în 1998 că este un foarte talentat pictor din Oltenia! Câtă dreptate avea! Îi doresc să aibă mereu inspirație pentru a crea artă sublimă”, a declarat Decebal Drăghiea, inspectorul șef al IPJ Gorj.
Florin Preda-Dochinoiu este autorul mai multor expoziţii personale, precum şi fondatorul şi iniţiatorul Salonului de pictură „ARTE MICI”, proiectul său de suflet. Așa cum am mai menționat, lansarea celor două albume de artă este doar începutul unei serii întregi de evenimente care vor avea loc în perioada decembrie 2020-decembrie 2021! „Invitații la evenimentul de astăzi au fost prieteni și oameni dragi care iubesc arta! Evenimentul a fost prefața celor ce vor urma-50 de ani de existență. Dacă vreți să vedeți cum arată un veac de existență, trebuie să vă uitați la mine și la soția mea! (...) Am avut emoții! (...) Cele două albume sunt prefață evenimentelor expoziționale ce vor urma în perioada următoare. Cele doua albume sunt un semn de eternitate! În general artiștii, dar și poeții, prin ceea ce fac, cred că pot arata semnul de învingerea a morții, pot crede că au găsit miracolul veșniciei și că sunt liantul între rădăcini, zbor și lumină. Mulțumesc, pentru reușită, Uniunii Artiștilor Plastici din România-Filiala Drobeta Turnu Severin, Muzeul Județean Gorj, Editura Măiastra, IPJ Gorj”, a spus, pentru Pagina Olteniei, artistul Florin Preda-Dochinoiu.