Patima iubirii de arginți sau de argint constă în ataşamentul faţă de bani şi în dorinţa nefirească de a aduna bunuri materiale.

Sf. Apostol Pavel o numește „rădăcina tuturor relelor”, care s-a făcut celor ce au poftit-o cu înfocare, prilej de rătăcire de la credinţă şi cauza multor dureri (I Tim. 6, 10).

Trei sunt cauzele principale care determină dorinţa de înavuţire: iubirea de plăcere, slava deşartă şi necredinţa, așa cum ne învață Sf. Maxim Mărturisitorul.

În același Duh al Adevărului, grăiește și Sf. Paisie Aghioritul, care vede lăcomia ca fiica iubirii de arginţi. „Banii sunt necesari pentru întreţinerea omului. Mulţi însă pentru bani îşi jertfesc sănătatea, conştiinţa, chiar şi sufletele lor, şi astfel sunt împiedecaţi să urce la cer. În schimb, cel care a gustat cele cereşti le dispreţuieşte cu uşurinţă pe cele pământeşti. Unul ca acesta încetează să mai aibă griji, în timp ce acela care rămâne legat de patima iubirii de arginţi nu va face niciodată rugăciune curată” (Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 170).

În mod normal, avem nevoie de puţine lucruri şi simple, altfel vom petrece întreaga noastră viaţă purtând grija lucrurilor materiale.

Din acest motiv, Cuviosul Paise ne adresează îndemnul: „Trebuie să ne simplificăm viaţa, căci luxul îl oboseşte pe om. Sunt unii oameni care doresc continuu bunuri materiale. Aleargă după aceea să scoată mai mulţi bani şi astfel îşi înmulţesc şi mai mult neliniştea” (Ibidem, p. 29).

Preabunul Dumnezeu ne dă din belşug bunurile Sale, ca să le împărţim cu cei care au nevoie. Din păcate, de cele mai multe ori, le ţinem pe toate pentru noi înşine. De aceea vom da răspuns pentru nelucrarea noastră înaintea lui Dumnezeu.

„Iubitorul de argint văzând că omul silit de nevoi îi cade la picioare, rugându-l, n-are milă de cel care se înjoseşte atât, şi nu se gândeşte că şi acesta este om, ci se jură şi se blestemă cum că nici el nu are deloc bani” (Sf. Vasile cel Mare, „Scrieri dogmatice şi exegetice”, Edit. Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2011, p. 408).

Părintele Paisie mai zicea că, acolo unde este bogăţie materială este şi sărăcie spirituală.

Oamenii zgârciţi, prin lipsa lor de minte, pierd plata milosteniei când ar putea să-l ajute pe cel sărac. De fapt suntem mult prea bogaţi în bunuri materiale, ca să fim creştini adevăraţi.

De aici vine şi „pierzarea duhovnicească” a omului, care ajunge să simtă, tot mai greu, prezenţa lui Dumnezeu şi binefacerile Lui.

„Bucuria cea mai mare o primeşte cineva prin jertfă. Printr-o mică milostenie sau bunătate faţă de semenul nostru, sufletul primeşte o bucurie dumnezeiască pe care nici cel mai mare cardiolog nu poate să i-o dăruiască” (Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, p. 21).

Iubitorul de arginţi se aseamănă cu un avar, care adună ca să se mândrească în faţa altora. Şi astfel pierde bucuria milosteniei şi răsplata dumnezeiască. În cele din urmă, el se face folositor altora doar după moartea lui.

Sf. Paisie Aghioritul face trimitere, prin cuvânt, până la nivelul vârfului ierarhic, atrăgând atenţia că această patimă îi poate robi şi pe slujitorii altarului: „În cler cei mai mulţi pornesc cu intenţie bună, dar după aceea diavolul îşi începe lucrarea lui, şi vezi că apare nebunia pentru slavă, pentru bani, pentru măriri, şi toate sunt uitate. În timp ce au pornit pentru Hristos, încheie cu lupta pentru aur” (Ibidem, p. 48).

Şi tot ca un avertisment, el mai spunea: „Dacă lucrurile materiale nu se împart aşa cum grăieşte Evanghelia, la sfârşit Dumnezeu va îngădui să fíe împărţite cu sabia” (Ibidem, p. 19). 

 BIBLIOGRAFIE

Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2009.

Sf. Vasile cel Mare, „Scrieri dogmatice şi exegetice”, Edit. Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2011.

Sfanta scriptura,Edit. Imb al BOR, Bucuresti, 2001.