Intervenție chirurgicală în premieră la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu!
Medicul Bogdan Niculescu, specialist în ortopedie, a efectuat duminică, alături de un neurochirurg de la NeuroHope, prima intervenție de chirurgie spinală minim invazivă! Intervenția a avut loc în cadrul Secției de Ortopedie a SJU Târgu-Jiu, iar pacienta a fost o gorjeancă în vârstă de 53 de ani. Intervențiile spinale minim invazive se realizează cu ajutorul microscopului operator sau cu ajutorul endoscopului. De obicei pacientul pleacă acasă în aceeași zi sau în prima zi postoperator.
Doctorul Bogdan Niculescu de la SJU Târgu-Jiu a operat împreună cu Dr. Dorin Bica - neurochirurg la NeuroHope (neurohope). Potrivit medicului gorjean, a fost vorba despre o premieră, fiind efectuată o interventie minim invaziva de stabilizare a unei vertebre fracturată din cauza osteoporozei. „Procedeu este denumit vertebroplastie și a fost efectuat la o pacienta in varsta de 53 de ani. Impreuna cu echipa ce a asigurat anestezia, condusa de Dr. Stavilă Valeriu și cu echipa secției ortopedie, cărora doresc sa le multumesc, am debutat in chirurgia spinala, incet, dar sigur. Multumesc domnului Dr.Dorin Bica, un medic care reprezinta viitorul neurochirurgiei in Romania, pentru efortul deosebit si sunt convins ca vom avea o colaborare pe termen indelungat!”, a spus medicul Bogdan Niculescu.