Inedit: Paradă a modei cu specific ecologic la Novaci!
Joi, 11 aprilie 2019, ora 11,00, Casa de Cultură Novaci va fi gazda Festivalului – Concurs Interjudețean ”PRIETENI NECUVÂNTĂTORI”, organizat de Grădinița cu Program Normal Novaci în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Primăria Orasului Novaci, Casa de Cultură Novaci și Școala Gimnazială Novaci.
Coordonatoare ale acestui proiect sunt trei educatoare cu dragoste si respect atât pentru munca la catedră cat si pentru păstrarea și conservarea mediului înconjurător: Popescu Maria, Duguleană Bianca și Aramă Adela. Alaturi de ele au venit cadre didactice din școlile novăcene, autorități publice locale, cadre didactice din localitati vecine, dar si din alte judete.
"Novacenii au fost permanent oameni care au iubit natura, cărora le-a plăcut să trăiască intr-un mediu curat, cu case cochete și curți îngrijite. Prin prezentul proiect organizatorii si-au propus să pastreze tradiția ecologică a zonei, să tragă un semnal de alarmă în rândul celor care aruncă fără reținere gunoaiele în locuri nepermise, convinsi fiind că mediul înconjurător ne asigură conditiile necesare vietii, că mediul de viață sănătos este chintesența existenței umane. Ei consideră că încă de la grădiniță copilul trebuie invățat să iubeasca, să respecte și să folosească util ceea ce natura îi oferă, să simtă cu adevărat ce înseamnă relatia dintre om si natură și cât de important este să păstrăm și să conservăm mediul înconjurător pentru generatiile viitoare", spun organizatorii.
Temele abordate sunt puternic ancorate în realitatea novăceană: lupta cu cei care aruncă gunoaie în locuri nepermise, deschiderea unor noi orizonturi locale privind reciclarea și refolosirea unor materiale precum hârtia, produsele din material plastic, hăinuțele rămase mici, dragostea pentru animale și plante, elemente esentiale pentru fiecare copil care provine din familiile novăcenilor renumiti prin pastrarea tradiției păstoritului și fenomenul transhumanței de-a lungul miilor de ani.
Scopul proiectului este acela de a sensibiliza comunitatea locală, în privința asigurarii unui mediu de viață ecologic pentru plante, animale și oameni, prin respingerea relelor practici privind prezența gunoaielor în mediul public și inevitabil prin formarea unor concepții de viață sănătoase și manifestarea unui comportament ecologic concretizat prin atitudinea civică vizavi de neglijența și lipsa de educație a altora.
Cu aceasta ocazie se va desfasura o paradă a modei cu specific ecologic, se va organiza o expozitie plastică tematică și nu va lipsi teatrul, muzica și dansul cu continut adecvat. Actori vor fi câteva zeci de copii prescolari și din invățământul primar. Părintii implicati în pregatirea costumelor, dornici a asigura o educatie aleasă propriilor copii, vor fi alături de organizatori.