(închide)

Handbalistul Valentin Andrei de la Lotul național de cadeți: „Peste cinci ani sper să joc la seniori!”

 

Jucătorul Andrei Valentin, originar din Vâlcea și care face parte din echipa CS Novaci, selectat pentru lotul Național de cadeți al României 2017. Federația Română de Handbal a organizat anul trecut o nouă etapă din cadrul proiectului „Programul Talent“ având ca obiectiv principal identificarea și selecția celor mai valoroși handbaliști din România la categoriile de vârstă: juniori (2000-2001) și cadeți (2002-2003). Această acțiune adună la start aproximativ 60 de sportivi din 9 județe: Caraș-Severin, Arad, Timiș, Hunedoara, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea și Mehedinți.  Antrenorul  Manuel Colțescu a fost foarte mulțumit și mândru de elevul său Valentin Andrei, dar și de jucătorul Mădălin Frumușelu!

Ioan-Valentin Andrei are 16 ani și este din Râmnicu-Vâlcea, acolo unde este elev în clasa a Ⅸ-a la Colegiul Energetic. Adolescentul joacă handbal de mai bine de nouă ani. „Mai am o soră mai mare pe care o cheamă Iulia Andrei, ea m-a inspirat să practic acest sport, eu dorindu-mi să calc pe umrele ei! Primul meu antrenor a fost Maria Ciulei,  a descoperit că am talent la handbal la 7 ani și m-a încurajat să continui cu handbalul. Din echipa de la Novaci- CS Novaci-fac parte din acest sezon, 2017-2018, iar cu domnul antrenor Manu Colțescu mă înțeleg foarte bine. Dânsul ne învață scheme de joc, dar ne dă și sfaturi de viață”, a spus, pentru Pagina olteniei Valentin Andrei din Râmnicu-Vâlcea.

Reușita sezonului: convocarea la lotul național de cadeți

Convocarea la Națională nu a fost ușoară, căci la Reșița, acolo unde a avut loc competiția în urma căreia au fost selectați cei mai buni jucători, a fost acerbă. Zeci de sportivi foarte buni și-au dat concursul pentru a atinge performanța de a juca în lotul național al României la handbal pe grupe de vârstă. „Convocarea mea la Lotul Național de Cadeți se datorează antrenorului Manuel Colțescu pentru că a decis să meargă cu mine la preselecțiile de la Reșița, unde am dat niște probe sportive, unele ușoare și altele mai grele. A fost o senzație de bucurie și ușurare după ce am fost admis! Este o realizare pentru mine”, a mai declarat Valentin Andrei. O dată cu convocarea la Lotul Național de Cadeți, jucătorul a descoperit diferite tehnici de încălzire, diferite scheme de joc, a câștigat experiență, a câștigat încredere în forțele proprii. „În timpul săptămânii fac antrenamente la echipa H.C.M .TӦRӦK din Râmnicu-Vâlcea, iar în weekend fac antrenamente cu echipa C.S. NOVACI. Meciurile internaționale sunt mai grele decât cele pe care le aveam noi în grupă. Peste cinci ani sper să joc în naționala de seniori! Am participat la competiții care s-au desfășurat la Sibiu, Râmnicu-Vâlcea, Sighișoara și București. (...) O să termin liceul și o să urmez o facultate de Educație Fizică și Sport! La final vreau să îi mulțumesc foarte mult pentru tot ce a făcut pentru mine antrenorului Manuel Colțescu și îi urez mult succes cu echipa din NOVACI”, a afirmat handbalistul Valentin Andrei.

Galerie foto




Vizualizări: 1,603

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste