(închide)

Guvernanții vor să scadă vârsta de pensionare pentru mame cu doi ani pentru fiecare copil născut

 

Un proiect depus la Senat prevede posibilitatea ca orice femeie să iasă la pensie mai devreme cu doi ani pentru fiecare copil născut şi crescut cel puţin 10 ani.

Proiectul semnat de grupurile PSD şi ALDE, alături de 51 de aleşi, prevede modificare art 55 alin (1) din Legea 263 pe 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iar acesta va avea următorul cuprins: "cu câte doi ani, pentru ficare copil născut şi crescut cel puţin până la vârsta de 10 ani". "În ultimii 20 de ani s-a înregistrat un dezastru demografic în ceea ce priveşte evoluţia natalităţii atât la nivel de ţară, cât şi în zonele care asigurau tradiţional un spor natural pozitiv. La nivel naţional, scăderea natalităţii la 195.000 de copii reprezintă un minim istoric al României moderne şi va fi urmată de mari probleme sociale. Dacă se menţine acelaşi ritm, în 15-20 de ani va fi pusă în dificultate atât piaţa muncii ce va rămâne fără salariaţi cât şi bugetele de sănătate şi de pensii care vor avea nevoie de sprijn tot mai mare de la bugetul de stat", se mai arată în proiect.

Sursa: http://www.mediafax.ro/social/un-proiect-de-lege-prevede-scaderea-varstei-de-pensionare-pentru-mame-cu-doi-ani-pentru-fiecare-copil-nascut-si-crescut-17331146

Vizualizări: 197

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste