Gorj: Investiții de peste 4 milioane lei la Cîlnic
Administraţia locală din comuna gorjeană Cîlnic a obţinut aproximativ 4 milioane de lei, fonduri guvernamentale, pentru a realiza două investiții importante pentru comunitate: va fi ridicat un nou dispensar medical cu centru de permanenţă şi o grădiniţă. De asemenea, pe 2 iulie s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor la after school-ul din comuna Cîlnic, cu o valoare de 500.000 euro.
Noul dispensar medical are o valoare totală de investiție de aproximativ 2 milioane lei, bani obținuți prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Aici va fi un centru de permanență, dar și un cabinet stomatologic, fiind mare nevoie de ambele. Primăria Cîlnic a obţinut încă 2 milioane de lei pentru realizarea unei noi grădiniţe. Grupele de preşcolari de la grădiniţa din centrul comunei vor fi mutate în noua clădire din zona Pădurii Crihala. Potrivit primarului Dumitru Vulpe, va fi o grădiniţă cu program prelungit, într-o clădire contruită de la zero. Actuala grădiniţă funcţionează într-o fostă sală de clasă. Vor începe și lucrările la after school. „Pe 2 iulie am dat ordinul de începere şi predare amplasament privind obiectivul after school, finanţat din fonduri europene, prin PNDR. Valoarea proiectului este de 500.000 de euro. Este nevoie de acest centru after school, deja suntem întrebaţi când îi dăm drumul. Sunt mulţi cetăţeni interesaţi. Lucrările ar trebui să fie încheiate anul viitor, în primăvară, aprilie-mai. Astfel, în anul şcolar 2019-2020 va funcţiona centrul nostru after school”, a declarat Dumitru Vulpe, primarul comunei Cîlnic.