Gorj: 1501 absolvenţi ai clasei a VIII-a, admişi la liceu
1501 absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost admiși în învăţământul liceal de stat în prima etapă de repartizare computerizată. Au fost repartizați 98,49% dintre elevi în învățământul liceal de stat, din totalul elevilor cu opțiuni completate (1524): 905 candidați au fost repartizați la filiera teoretică, iar 596 candidați la filiera tehnologică, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.
În total, au fost completate 17.475 de opțiuni, rezultând o medie de 11,64 opţiuni/elev. 714 dintre elevii cu opțiuni completate au fost repartizați la prima opțiune. Niciun candidat nu a fost admis cu media generală 10.