Festivalul Luminii de la Târgu-JIu, amânat
Sub motto-ul “Redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte”, cercetaşii targu-jieni din cadrul Organizaţiei Naţionale “Cercetaşii României” trebuiau să organizeze duminică, 27 mai 2018, a noua ediţie „Festivalul Luminii”, în Parcul Central din Târgu Jiu. Din cauza vremii nefavorabile, manifestarea a fost amânată, urmând ca cercetașii să se întâlnească în data de 3 iunie, tot în Parcul Central.
Festivalul Luminii - evenimentul național sincron al Organizaţiei Naţionale “Cercetaşii României”, este organizat pentru a reaminti tuturor de lucrurile mărunte care fac viața mai frumoasă în fiecare zi. Astfel, de noua ani, cercetașii oferă comunității prilejul de a regăsi bucuria lucrurilor mărunte și clipe minunate petrecute în aer liber alături de cei dragi în cadrul Festivalului Luminii. În fiecare an, pentru a crea o atmosferă de poveste, cercetaşii apelează la gulguţe, cutii de origami în care sunt aprinse mici lumânări.
Tema din acest an a festivalului este “Natura și impactul nostru asupra acesteia” pentru că natura este locul în care cercetașii se simt cel mai bine și fac tot posibilul pentru a o proteja. De aceea, toate cele 4.000 gulguțe folosite în cadrul Festivalului Luminii – Targu Jiu vor fi realizate prin reutilizarea hârtiei.
AStfel, pe 3 iunie, începând cu ora 17:30 până la ora 22:30, vor avea loc mai multe ateliere pregătite de cercetaşi atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. La ateliere cei prezenți învăță să facă gulguţe, brăţări, noduri, baloane uriaşe de săpun, jonglerii cu mingi şi poiuri, să picteze tricouri (dacă vin cu ele de acasă)/ bucăţi de pânză. De asemenea, vizitatorii vor putea participa la aprinderea lumânărilor din cele 4.000 de gulguţe.
Festivalul Luminii Targu Jiu este un eveniment realizat de Organizația Națională “Cercetașii României” prin cei peste 100 de membri din Targu Jiu- copii și tineri, voluntari dedicați, de toate vârstele -, eveniment destinat comunităţii în care trăiesc și la care participă anual peste 1.000 de vizitatori. Pentru cercetaşi, Festivalul Luminii este unul din modurile prin care oferă ceva înapoi comunităţii pentru sprijinul pe care îl au constant şi, în acelaşi timp, modul de organizare al festivalului contribuie la atingerea obiectivelor educaţionale pe care organizaţia le are pentru membrii săi.