Pentru eleva Romina Vieru, literatura și creația literară sunt două pasiuni la care nu va renunța. Scrie de câțiva ani buni poezie și proză, se perfecționează și își dorește să lase în urma sa ceva memorabil. Romina este un adolescent oarecum atipic, deoarece manifestă mereu o maturitate și o gândire pe care la alți tineri nu le-am întâlnit! Este inteligentă, pasionată de frumos, dar mai ales pasionată de creația literară, dornică să evolueze, citește mult și își concentrează forțele intelectuale spre școală și dezvoltarea personală. Așa a învățat de la părinții și bunicii săi, așa s-a format și nu vrea să se schimbe. Poeziile sale sunt oglindirea sentimentelor fetei, căci spune Romina, scrisul, poezia, toate acestea pentru ea, sunt o alinare. „Nu consider că fost o decizie toată această poveste, a fost doar punctul de plecare, momentul în care am aflat ce pot, s-a întâmplat neprevăzut într-o seară de septembrie sau poate chiar octombrie, în clasa a 7-a, în urma dorinței de a participa la un concurs de creație organizat in cadrul unității de învățământ, nu îmi propusesem ceva măreț din această încercare, o încercare cu succes, de altfel. Anii au trecut, pagini au curs, am scris, am scris cât am putut, cât am găsit inspirație, am scris de inimă frântă, de fericire, cu și despre persoane care m-au inspirat. Compun pentru că am ceva de spus, pentru că oamenii se regăsesc în scrierile mele, pentru a le arata lumea prin ochii mei, o fac pentru că îmi place și pentru că mă face ceea ce sunt. La început, rândurile mele erau puerile poate, dar știu că evoluez, simt că sunt apreciată de cei din jurul meu și în plus am învățat să mă apreciez și eu, nu tind nicidecum spre perfecțiune, nu cred că o voi atinge pe parcursul existenței mele, dar sper să fiu aproape”, a spus adolescenta.

De ceva vreme, Romina Vieru scrie o carte. Își pune sufletul în tot ceea ce face, căci altfel, dacă nu dai tot, nu se poate! Creația literară cere sinceritate, chiar dacă te poate pune într-o lumină mai puțin plăcută. Romina este tipul de persoană care nu renunță la ceea ce își dorește, indiferent pe ce plan are de luptat, găsește puterea de a merge mai departe. Trece de obstacole și continuă drumul! „După ani și ani am ales să scriu o carte, ceva palpabil, care să îmi amintească de acești ani, vreau să mă prezint în fața oamenilor cu momente de slăbiciune, de armonie și chiar momente în care am fost puternică. Îmi doresc să las în urma mea ceva memorabil, ceva despre care să pot vorbi, care să mă facă mândră. Prima mea dorință materializată se vrea a fi despre începutul tuturor începuturilor mele, despre fiecare moment de pornire de când am început să trăiesc cu adevărat, de aici și titlul pe care l-am ales în urma unor încercări eșuate, anume sintagma latinească "Ab initio" ("De la început"), despe care cred că este cu adevărat reprezentativă atât pentru conținut, cât și pentru mine ca scriitor, deoarece mă pot defini ca un om al începuturilor, mereu am ales să o iau de la capăt de fiecare dacă când situațiile în care mă aflam îmi scăpau printre degete, nu am ales să renunț, nu e ceva ce aș face, omul care renunță nu sunt eu. În următoarele luni doresc realizarea acesteia și sper la o reușită!”, a spus, pentru Pagina Olteniei, eleva Romina Vieru.

Iată și un fragment din cartea la care lucrează eleva Romina Vieru:

„O iubire de-o Vămă Undeva prin Vamă, când mare doarme și soarele se ferește Undeva prin Vamă, când muzica inundă mai multe suflete decât urechi Undeva prin Vamă, când tot ce am e nimic, dar tot ce trăiesc îmi e destul Undeva prin Vamă... 21:15 Niște trăsături atât de aspre, un zâmbet atât de crud, niște ochi atât de goi, cu astea...cu astea mi-ai luat tot. Vei uita oare cum te-am scris cu fierul încins pe existența mea? Și dacă totuși o faci... Îți vei mai aminti vreodată? Discuțiile lungi auzite doar de mare, pierdute printre valuri, poate uitate de tine? De ele vei mai știi? Primul sărut la Stuf, ultimul în mare… Dar ele? Tu mă povestești cum te povestesc eu? Acum rămân să îți caut chipul pe întinsul mării și să mi-l proiectez pe retine Voi râde și voi plânge la amintirea vocii tale puternice ce frânge liniștea asurzitoare din mine. M-ai îmbrăcat în iluzii și m-ai dezbracat de frici, lăsând dezgolit un suflet. Mi-ai cântat și m-ai cântat în valuri, M-ai atins cu vorbe, mi te-ai așezat cu tot sufletul pe suflet. Mi-aș fi cheltuit cei mai frumoși ani cu tine. Ar mai fi contat a fi sau a nu fi? Gândul că ai putea iubi din nou pe altcineva o Vamă întreaga mă apăsa și nu mă lasă respir. Și mă arde că nu o să te mai văd niciodată, îmi bate în piept, cresc amăgiri în toracele meu și doare..doare cum n-a mai durut până acum .. Ai fost o iubire de-o Vamă. Ai fost eroul rândurilor mele, ai învins cuvinte ce mult prea tare au rănit, ai rupt pagini ce n-au avut nimic de spus, ai fost, mi-ai fost. Acum o altă e o alta ea care să te poarte-n valuri, acum e o alta ea care te mângâie cu vorbe, o alta ea pe care s-o iubești o Vamă întreagă. Eu am decis să las în urma mea o plajă plina de regrete și suspine, o mare de lacrimi pentru cum te-am iubit și pentru cum nu m-ai iubit M-ai lasat singură, atât de frântă...” (Fragment din volumul „Ab initio” de Romina Vieru).

Galerie foto