(închide)

Elev din municipiul Motru: „Visul meu este să devin astronaut!”

 

Visele mărețe se construiesc încet încet, nerenunțând la ele și fiind mereu consistent în ceea ce ne dorim-așa crede Eduard Adrian Mihai Preoteasa, un elev din municipiul Motru. Chiar dacă are doar 10 ani şi este elev în clasa a-III- a A la Școala Gimnazială Nr 1 Motru, Eduard visează să ajungă astronaut. Îi place să citească și așa a descoperit spațiul cosmic, în mintea și sufletul său luând naștere dorința de a explora spațiul.

Copilul cu ochi de smarald este sociabil, empatic, inteligent și dornic să evolueze. Familia sa îl susține necondiționat.  Reușește să îmbine activități diferite cu momentele în care se pregătește pentru școală. Are mulți prieteni și își petrec timpul liber împreună. Desenaeză, se plimbă, rezolvă probleme la matematică sau discută despre ceea ce le place. Fiecare are pasiunile lui și se susțin reciproc. Eduard Preoteasa iubește cărțile. „Mă consider un copil prietenos. Ȋmi place să-mi fac prieteni, să-mi petrec timpul liber cu ei, dar şi desenând sau rezolvând problemele la matematică, ori citind. Cărțiile mele preferate sunt: "Matilda“ scrisă de Roland Dahl, "Micul Prinț" scrisă de Antonie de Saint-Exupery şi "Isprăviile lui Păcală. Citind, ne dezvoltăm imaginația, gândirea, viziunea asupra unor situații pe care poate nici nu le luăm în calcul. De ce spun asta? Deoarece citind, mi-am descoperit pasiunea pentru Spațiul Cosmic. Visul meu este să devin astronaut! Vreau să privesc de la bordul unei nave spre Pământ. Până atunci am un drum lung de parcurs, multe de învățat şi multe de studiat. Anul acesta părinții au hotărât să mă înscrie la altă şcoală. La început am fost trist, urma să-mi părăsesc prietenii, pe doamna mea învățătoare, idolul meu, clasa”, a spus Eduard Preoteasa.

Au trecut șapte luni de când elevul este la noua școală-Școala Gimnazială Nr 1 Motru. S-a acomodat repede și este bucuros pentru că și aici și-a făcut noi prieteni și a avut norocul unei învățătoare cu, care relaționează/interacționează foarte bine. „Acum, după 7 luni, la noua mea şcoală, am descoperit că idoli pot fi mai mulți şi aici mă refer şi la actuala mea doamnă învățătoare, că prietenii pot rămâne chiar dacă nu sunt în aceeaşi clasă cu mine. Ȋmi place foarte mult şcoală pentru că învăț lucruri noi. Mă regăsesc în noul colectiv, colegii se poartă foarte frumos cu mine, iar pe doamna învățătoare am început să o văd ca pe o a doua mamă. Mereu mă solicită, mă încurajează şi mă provoacă să-mi depăşesc limitele. Ȋi sunt recunoscător şi sper ca pe viitor să fiu mai responsabil, să cred mai mult în mine şi în forțele proprii”, a afirmat elevul din Motru. 

Galerie foto


Vizualizări: 1,387

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste