(închide)

Duster șenilat pentru jandarmii montani din Gorj

 

Jandarmii montani din Rânca au fost dotați cu Dacia Duster cu șenile pentru intervențiile din zona montană.

     Postul de Jandarmi Montan Rânca a fost dotat cu un autoturism Dacia Duster 4x4 cu șenile, primul astfel de autoturism aflat în utilizarea structurilor montane de jandarmi din județul Gorj. 

     Postul de jandarmi montan Rânca mai are în dotare încă un autoturism Dacia Duster cu roți de rulaj, snowmobil și ATV, iar acest autoturism dotat cu șenile va contribui la reducerea timpilor de intervenție a jandarmilor montani din Rânca la solicitările turiștilor, întrucât acesta se poate deplasa pe traseele greu accesibile din zona montană, pe pârtiile de schi, în condițiile cele mai dificile (zăpadă, noroi).   

     Autoturismul dotat cu kit-ul de șenile are o gardă la sol crescută, iar schimbarea șenilelor cu roțile de rulaj sau invers se poate efectua într-un timp redus, operațiune care se poate efectua chiar în zona montană.     

     Un astfel de autoturism dotat cu șenile a fost testat chiar în zona montană Rânca de producător, iar la aceste testări au participat și specialiști din cadrul Jandarmeriei Gorj. 

       Printre atribuțiile jandarmilor montani din Rânca se află menținerea ordinii publice în zona montană, pe traseele turistice, pe pârtiile de schi și în zonele de agrement, căutarea și descoperirea persoanelor aflate în dificultate în zona montană și soluționarea apelurilor primite prin sistemul unic de urgență 112

Galerie foto



Vizualizări: 249

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste