(închide)

Dosar penal pentru neglijență în serviciu la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu

 

La data de 06.04.2020, urmare a unui articol apărut în mass-media și mediul on-line, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, în temeiul art. 292 din C.pr.pen., s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu, prev. și ped. de art. 298 Cod penal, și zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 2 Cod penal, reținându- se că, managerul D.V., deși a afirmat public că S.J. Tg.-Jiu, jud. Gorj nu deține un aparat PCR, pentru testarea și diagnosticarea certă a pacienților infectați cu SARS-CoV-2, ulterior, s-a constatat că în unitatea medicală există, de aproximativ doi ani, un aparat GeneXpert, aparat de tip PCR cu capacitate de testare și diagnosticare certă a pacienților infectați cu SARS-CoV-2.

Totodată, s-a reținut că, era necesar, pentru punerea în funcțiune a acestui aparat, să fie achiziționate kit-uri Xpert Epress SARS-CoV-2.

Cauza a fost înregistrată la data de 06.04.2020, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu sub nr. 1077/P/2020, cercetările fiind efectuate de către IPJ - Gorj - Serviciul de Investigare a Criminalității Economico - Financiare, sub supravegherea unui procuror din cadrul acestei unități de parchet.

În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracțiunile menționate mai sus, cu precizarea că este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Vizualizări: 825

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste