DOLJ: Minor de 10 ani, apel fals la 112

,,Veniți repede, nu mai pot să vorbesc!”...acestea au fost vorbele pe care le-au auzit polițiștii doljeni, miercuri, 12 februarie, în urma a două apeluri de urgență 112, venite la ora 18:17, de la o persoană ce părea a fi femeie.
În regim de urgență, echipe de polițiști din cadrul Secțiilor 6, 7, 8 Giubega, Plenița, Rast și Poliției Municipiului Băilești au efectuat căutări și verificări în vederea găsirii persoanei.
Totodată, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești.
Astfel, în cursul zilei de ieri, 13 februarie, în urma activităților investigativ-operative desfășurate, s-a reușit identificarea telefonului mobil, dar și a cartelei SIM de pe care au fost efectuate cele două apeluri.
Cu acestă ocazie, un minor în vârstă de 10 ani, din municipiul Băilești, le-a declarat polițiștilor că a apelat numărul unic pentru apeluri de urgență 112 pentru a face o glumă, după care a ascuns telefonul mobil și cartela pentru a nu fi găsite.
„În urma aspectelor constatate, reprezentatul legal al minorului a fost sancționat contravențional de către polițiști, cu amendă în valoare de 500 de lei, fiind transmisă și o informare către DGASPC Dolj”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.
Vizualizări: 164
Trimite pe WhatsApp