DOLJ: Incendiu la o casă din Predești

În această dimineață, la ora 03:40, Detașamentul 1 Pompieri Craiova și Secția de Pompieri Craiova au intervenit cu patru autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj SMURD, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă și anexe gospodărești în localitatea Predești, județul Dolj. La intervenție a participat și SVSU Predești.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la casa de locuit, anexe gospodărești, lemnele de foc depozitate lângă locuință, un container modular și acoperișul unei case din vecinătate. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie lichidat în limitele găsite, evitând astfel extinderea acestuia către gospodăriile din apropiere.
Din cercetările preliminare, cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind jarul sau scânteile provenite de la un mijloc de încălzire locală nesupravegheat sau supraîncălzit.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, specialiștii recomandă verificarea periodică a mijloacelor de încălzire și utilizarea acestora conform instrucțiunilor producătorilor.
De asemenea, este esențial ca lemnele de foc să fie depozitate la o distanță sigură de sursele de căldură, iar coșurile de fum și instalațiile de încălzire să fie curățate și întreținute regulat.
În plus, niciodată nu trebuie lăsate nesupravegheate mijloacele de încălzire, mai ales pe timpul nopții sau în absența persoanelor din locuință.
Vizualizări: 131
Trimite pe WhatsApp