(închide)

DOLJ: Ambulanță implicată într-un accident pe Centura de Nord a Craiovei. Pacientul a fost rănit

 

O ambulanță a fost implicată joi după-miaza într-un accident produs pe Centura de Nord a Craiovei. Pacientul în vârstă de 79 de ani, care se afla în ambulanță, a fost rănit și a fost dus la spital. 

Potrivit IPJ Dolj, accidentul a avut loc pe DN 65 F - Centura de Nord a Craiovei.

Polițiștii au stabilit că un bărbat de 48 de ani, din Bucuresti, în timp ce conducea o mașină pe o alee de acces către o firmă din apropierea DN 65 F, la pătrunderea pe Centura de Nord a Craiovei, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, nu ar fi acordat prioritate și ar fi intrat într-o ambulanță a SAJ Dolj, condusă de un bărbat de 48 de ani.

„În urma impactului, un bărbat de 79 de ani, pacient în ambulanță, a necesitat îngrijiri medicale. Conducătorii au au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj. 

Poliţiştii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste