Tulburarea de spectru autist (TSA) este  cea mai frecventă afecțiune cronică a copilăriei zilelor noastre, având la bază o tulburare neurobiologică de dezvoltare, fiind afectate ariile de comunicare, deprinderile sociale (Interacțiunea), comportamentul stereotip și repetitiv. Incidența diagnosticului a crescut, 1 din 59 de copii fiind încadrați cu TSA.

La Cabinetul de Psihologie din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului județean de Urgență Târgu-Jiu aproximativ în fiecare zi a săptămânii vine, ca pacient, cel puțin un copil cu TSA. Potrivit psihologului Mădălina Stanca de la SJU Târgu-Jiu, manifestările TSA implică afectarea dezvoltării normale a copilului, perturbând evoluția acestuia, ele apărând din primii ani de viață.
„Majoritatea părinților observă anumite semne/aspecte în meregulă cu copilul lor în jurul vârstei de 2 – 3 ani sau chiar mai devreme.
Generalitățile notabile detectate cuprind:
-lipsa/reducerea contactului vizual;
-comportamente imprevizibile/atipice (merge pe vârsfuri, se învârte în cerc, aleargă fără a avea un obiectiv către care se îndreaptă, în genul încolo și-ncoace)
-nu imită gesturi (nu face cu mâna, nu bate din palme după modelul adultului, nu îi plac jocurile specifice copilăriei mici, de exemplu „cucu-bau”);
-nu răspunde atunci când este strigat pe nume;
-nu manifestă teamă față de persoane necunoscute; nu conștientizează pericolul;
-nu se folosește de limbajul corpului pentru a indica (nu arată cu degetul, nu ridică mâinile pentru a-și arăta dorințele de a fi luat în brațe, nu arată nasul, burtica, ușa, sticla etc);
-exagerează cu ordonarea într-un mod specific a jucăriilor sau a altor obiecte uzuale (pune animăluțele de plastic într-o anumită ordine, de exemplu);
-nu zâmbește; pare să nu audă ceea ce i se spune;
-manifestă atașament deosebit față de o anumită jucărie/obiect (un cablu de la încărcător; o sfoară; un băț; păturica- de exemplu);
- are manifestări repetitive/stereotipe (închide/deschide uși, sertare, se joacă la robinet, urmărește timp îndelungat mașina de spălat cum învârte rufele);
-se joacă cu părți ale obiectelor (de exemplu: învârte roata mașinuței, aduce obiectul/jucăria în dreptul ochilor)
- preferă o rutină/un ritual înainte de de culcare (de exemplu: așează cuburile într-o ordine, în același loc, în fiecare seară; mângâie pereții camerei într-o ordine și puncte fixe);
-face fixație pentru un anumit subiect (de exemplu: mersul trenurilor, rememorarea unui traseu);
-preferă să se joace singur, nu amnifestă interes pentru alți copii, ci mai degrabă manifestă interes pentru obiecte;
-nu îi place să fie îmbrățișat, mângâiat, pupat, nu își exprimă sentimentele (execepție făcând situațiile când sunt fericiți sau furioși);
- nu manifestă empatie (de exemplu: dacă mama este tristă sau plânge lângă el, el este indiferent);
- frecvent încurcă pronumele, folosind „tu” în loc de „eu” și invers;
-are o sensibilitate crescută/preferință pentru stimuli zgomotoși/luminoși; manifestă selectivitate în alegerea alimentelor, preferă doar anumite haine/texturi;
-prezintă opoziționism și rezistență la schimbare sau la comportamente noi;
-manifestă agresivitate sau heteroagresivitate;
-are mișcări stereotipe (învârte mâinile, flutură mâinile), are coordonare motorie necorespunzătoare;
-are privirea în gol sau privirea în colțul ochiului.
Pentru ca diagnosticul să fie pus corect, este recomandat ca părinții să se adreseze unor experți specializați în problemele copilului, printre care se numără: psihiatrul infantil, neurologul infantil, psihologul. De asemenea, un aspect foarte important este sinceritatea 100% a părinților când descriu manifestările copilului.
Majoritatea specialiștilor încep evaluarea copilului printr-o discuție cu părintele, pentru a realiza un tablou al istoricului de dezvoltare, iar îndrumarea este ca părintele să își facă o analiză a ceea ce a observat el neadecvat pentru a putea expune cu acuratețe o imagine de ansamblu cât mai bogată asupra dezvoltării prezente a copilului și să se „înarmeze” cu răbdare, asigurându-se că micuțul se află într-o formă optimă obținerii de observații clare și corecte (să nu fie bolnav, suprasolicitat, obosit). Părintele are un rol important prin cooperarea deschisă și cinstită cu psihologul sau cu medicul”, a spus psihologul Mădălina Stanca, de la SJU Târgu-Jiu.