(închide)

Dezvoltarea capacității școlilor de a asigura incluziunea copiilor romi într-un mediu multicultural și valorificarea performanțelor academice prin proiectul O șansă pentru viitor

 

Inspectoratul Școlar Județean  Gorj a încheiat cu succes proiectul „O sansă pentru viitor!” cu nr. 2019-EY-PICR-0002 în cadrul Programului de educație, burse, ucenicie și antreprenoriatul tinerilor în România, finanțat prin Granturile SEE 2014-2021.          

                           Scopul principal al proiectului a fost creșterea capacității instituționale a școlilor de a asigura o incluziune efectivă a copiilor romi. După o perioadă intensă de implementare, proiectul a fost marcat de conferința de final, desfășurată în localitatea Novaci, județul Gorj, unde au participat reprezentanți ai ISJ Gorj, cadre didactice, părinți și elevi.

            Proiectul a avut o perioadă de desfășurare extinsă, între 1 februarie 2021 și 31 ianuarie 2023. În cadrul acestuia, 5 școli partenere din regiunea Gorj au format un consortiu pentru a lucra în direcția incluziunii copiilor romi în sistemul de învățământ. Școlile implicate au fost: 

- Școala Gimnazială Bengești nr. 1 (structură a Școlii Gimnaziale Bălcești), manger proiect  Dobre Roxana

- Liceul Tehnologic Baia de Fier, manager proiect Turbăceanu Dana-Simona

- Școala Gimnazială Novaci, manager proiect Spilcă Cristina-Simona

- Școala Gimnazială Izvoarele și Școala Primară "Alexandru Tătărăscu" Văleni (structuri ale Școlii Gimnaziale "Nicolae Tomovici - Plopșor"),manager proiect Iriza Cristina

-  Școala Gimnazială Godinești, manager proiect Bivolaru Irina

            Managerii de proiect, adevărați arhitecți ai schimbării, au jucat un rol crucial în coordonarea și implementarea proiectului. Abilitățile lor de lider și expertiza în domeniu au contribuit la crearea unei strategii solide și la identificarea metodelor eficiente de a crește capacitatea instituțională a școlilor de a asigura o incluziune efectivă a copiilor romi.

            Obiectivul principal al proiectului a fost de a îmbunătăți performanțele școlare pentru cei 200 de elevi implicați prin intermediul unor activități desfășurate în strânsă colaborare cu cadrele didactice. În același timp, s-a urmărit o schimbare semnificativă a atitudinii și comportamentului atât al elevilor, cât și al părinților, în ceea ce privește dezvoltarea personalității, interacțiunea socială, integrarea școlară și acumularea de cunoștințe generale. Grupul țintă al proiectului a inclus 100 de profesori dedicați, 200 de elevi romi și neromi și 150 de părinți implicați activ.

            Pe parcursul celor doi ani, au fost organizate activități de formare pentru cadrele didactice, axate pe educație incluzivă, predare interactivă, educație și democrație europeană, precum și drepturile fundamentale ale cetățeanului european. De asemenea, s-au realizat produse intelectuale sub forma de curriculum-uri opționale( abordând teme precum limba română, matematica, explorarea Europei, drepturile copilului, arte și meserii) și materiale didactice( îndrumător de lucru cu părinții, metodologii de organizare a unui concurs intercultural și a unei excursii virtuale și reale).

             Proiectul de incluziune a copiilor romi în școlile din Gorj, susținut de Inspectoratul Școlar Județean Gorj în calitate de Promotor de proiect și finanțat prin Granturile SEE, a devenit o poveste de succes în promovarea educației incluzive. Munca depusă de personalul angrenat în cadrul proiectului, împreună cu angajamentul și sprijinul comunității școlare, a adus schimbări semnificative în viețile elevilor și părinților implicați. 

            Acest proiect remarcabil a dovedit că educația este cheia către un viitor promițător și că nimic nu poate sta în calea dorinței de a oferi fiecărui copil șansa meritată pentru o viață mai bună. Prin activități variate și colaborarea strânsă între cadre didactice, elevi și părinți, proiectul a demonstrat importanța unei educații bazate pe egalitate de șanse, democrație și respectarea drepturilor copilului.

 

 

 

 

Vizualizări: 198

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste