(închide)

Despăgubire record plătită de Spitalul Județean Târgu-Jiu după moartea unei paciente!

 

Una dintre cele mai mari despăgubiri achitate vreodată de spitalele din Oltenia a fost înregistrată zilele trecute la Târgu-Jiu. Datorită unei decizii judecătorești, Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a fost obligat să achite suma de 420.000 de euro-ca și daune morale-către familia Tulic din Gorj, a căror fiică de doar 17 ani a decedat în 2011, din culpă medicală. Banii au fost retraşi din fondurile unității medicale și transferaţi de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj în contul executorului judecătoresc. Suma a ajuns, în final, în contul familiei Tulic. „Ne-a fost foarte greu, pentru că am fost anunţaţi de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj că ni s-a retras suma de 2,3 milioane de lei care a fost virată în contul executorului judecătoresc. Aveam o hotărâre judecătorească definitivă şi ştiam că acesta va fi deznodământul. Am încercat să apelăm la toate soluţiile să eşalonăm plata. Am încercat să luăm legătura cu creditorii, ca să căutăm o eşalonare, dar nu am găsit înţelegerea necesară. Din acest ne-am luat toate măsurile ca să ne putem asigura salariile. Am reuşit să acordăpm banii de salarii. Este greu, dar important este că putem să mergem mai departe şi nu este vorba de un blocaj“, a spus managerul Gigel Capotă de la SJU Târgu-Jiu citat de adevarul.ro

În cazul Tulic, medicul ORL Carmen Braia a fost condamnat pentru malpraxis și a fost  găsită vinovată de moartea pacientei, în vârstă de 17 ani. Medicul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi la plata a 420.000 de euro cu titlu de daune morale, în solidar cu unitatea medicală. În afară de această condamnare, medicul nu va mai avea voie să profeseze timp de trei ani. Sentinţa a venit după aproape şapte ani de procese. Executorul judecătoresc s-a îndreptat împotriva SJU, care, dacă va considera de cuviință, va încerca să recupereze parte din bani de la medic.

Vizualizări: 1,986

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste