De vorbă cu un șofer de tir despre problemele transportatorilor din România și nu numai: „În viață nu primim ce merităm, ci doar ce negociem!”
Pandemia de coronavirus este cea mai mare încercare a ultimilor decenii, mai ales că zeci de mii de oameni din lumea întreagă au decedat din cauza acestui virus. Din păcate, efectele acestei crize nu se răsfrâng doar asupra sistemului sanitar, ci și asupra economiei multora dintre țările afectate de COVID-19. Închiderea granițelor și măsurile de distanțare socială impuse în numeroase țări au făcut ca anumite sectoare ale economiei să se închidă temporar, altele să aibă de suferit pierderi masive, altele să meargă mai bine. Când vine vorba despre domeniul transporturilor, sunt câteva probleme care, în contextul prezent, s-au acutizat. Salarizarea transportatorilor-șoferilor de tir, de camioane etc-, valoarea diurnelor, actuala valoare a salariului de bază, pericolele la care se expun în timp ce își fac meseria și piața muncii sunt câteva aspecte. Despre aceste situații am discutat cu un tânăr care activează în domeniu, așa că vă invităm să citiți interviul de mai jos.
Alexandru Croitoru are 33 de ani, este din municipiul Târgu-Jiu și este student la Facultatea de Ingineria Transporturilor din cadrul Universității Petroșani. De patru ani face această meserie (șofer profesionist n.red.) și de aproximativ un 1 an de zile tranzitează cu tirul din Belgia spre Italia și retur. Gorjeanul este angajat al unei firme internaționale-Magetra (Slovacia)- și transportă mai multe tipuri de marfă: de la pastă de tomate, orez sau paste făinoase până la bobine metalice care cântăresc și 10 tone ori, iar mai nou, echipamente medicale și alte produse necesare în lupta cu COVID-19. Meseria pe care o practică nu este una ușoară, dar i-a adus și satisfacții, ba chiar i-a deschis noi orizonturi. Alex Croitoru a creat site-ul https://angajarisoferi.ro/, al cărui administrator este și datorită căruia, șoferii din România își pot găsi mai repede un job. De asemenea, informații importante, cei interesați pot găsi și pe https://www.facebook.com/AngajariSoferi.Ro/ Fiecare șofer care tranzitează șoselele Europei în această perioadă marcată de pandemia de coronavirus, încearcă să se protejeze împotriva virusului și știu că dacă ei nu își fac meseria, noi, toți, am avea de suferit din cauza lipsei produselor pe care aceștia le transportă!
Reporter: Alexandru, ești român angajat al unei firme din Slovacia. De ce ai ales această țară și această firmă?
Alex Croitoru: Nu am avut un motiv anume să aleg Slovacia, ci mi-am dorit să lucrez la compania Magetra International. Magetra este o companie mare și serioasă, unde condițiile de muncă sunt foarte bune. Filiala din Bratislava se ocupă de gestionarea forței de muncă și angajarea șoferilor slovaci și români. Salariul de bază este net superior salariului minim din Slovacia, care la rândul său este mai mare decât cel din România.
Rep.: Cum este afectat domeniul transporturilor de pandemia de coronavirus?
Alex Croitoru: Firmele de transport sunt afectate într-o oarecare măsură, în special cele mici, care le completau cumva pe cele mari. Volumul de muncă a scăzut. Din cauza coronavirusului, s-au închis anumite sectoare de activitate dar, totuși, domeniul transporturilor, în care activez și eu, se menține la un nivel mulțumitor. Companiile care au în dotare și remorci frigorifice au foarte mult de muncă, pentru a transporta produse congelate (carne, înghețată, fructe, legume etc.), pe lângă cele care transportă produse neperisabile și perisabile (ulei, apă, zahăr, făină, conserve, legume-fructe etc.).
Rep.: Te confrunți cu teama că ți-ai putea pierde slujba în aceste condiții?
Alex Croitoru: Nu îmi este frică, Magetra este o firmă importantă, cu servicii de transport rutier inclusiv pentru mărfuri perisabile, astfel încât în portofoliul de clienți se regăsesc companii mari (Carrefour, Cora, DELHAIZE care este Mega Image în Romania). Toți cei care lucrăm în cadrul firmei înțelegem situația prin care trecem și facem tot posibilul să contribuim, să ne facem meseria pentru ca viața tuturor să se desfășoare în condiții cât mai normale.
Rep.: Ți-ai luat măsurile de protecție necesare împotriva COVID-19? Cum se împacă familia cu meseria ta?
Alex Croitoru: La Magetra am observat o preocupare majoră pentru binele salariaților, firma ne-a dotat cu o trusă cu dezinfectant, mănuși și mască. Mi-am cumpărat și eu materiale de protecție pentru a încerca să evit cât de mult posibil infectarea cu acest virus. A fost mai greu la început până mi-am liniștit familia, dar acum este cam aceeași situație și acasă, avem și în România coronavirus, situația este dificilă. Având în vedere izolarea și carantina instituite cam peste tot, pot să spun că șoferia a ajuns o muncă foarte plăcută, deoarece ne dă posibilitatea să ne deplasăm dintr-o țară în alta fără nicio restricție.
Rep.: Datorită meseriei de șofer, acum ceva vreme ai înființat un site, o platformă online destinată șoferilor din România, un loc unde își pot găsi de lucru. Vorbește-ne despre https://angajarisoferi.ro, te rog!
Alex Croitoru: Pentru că transporturile rutiere de mărfuri au un deficit permanent de forță de muncă, am creat o platformă online unde transportatorii din România și Europa își pot publica anunțurile de angajare pentru șoferii de tir. În acest fel aceștia își pot găsi un loc de muncă pe măsura așteptărilor. Am creat acest proiect având la bază propria experiență, greutățile și satisfacțiile pe care le-am avut în practicarea acestei meserii, cu dorința de a ajuta colegii, dar și de a dezvolta o afacere în această direcție. Platforma este în continuă dezvoltare, se lucrează la aplicații Andorid, iOS, iar site-ul o să aibă o altă interfață.
Rep.: Care este situația locurilor de muncă în acest domeniu acum, în contextul pandemiei?
Alex Croitoru: Din păcate, situația nu este foarte ușoară, mulți dintre colegii de breaslă au rămas fără loc de muncă sau sunt în șomaj tehnic din cauza volumului de muncă scăzut sau a „pauzei” forțate generate de starea de carantină din Italia sau din Spania. În timp ce în Comunitatea Europeană se vorbește de acordarea unor bonusuri șoferilor care se expun în timpul pandemiei, la noi, în România, anumite firme de transport profită de ocazie și micșorează diurnele cu 20%, 30% în unele cazuri chiar și la jumătate. Sunt foarte revoltat!
Rep.: Din punctul tău de vedere, care este cea mai mare problemă cu care se confruntă șoferii profesioniști din România?
Alex Croitoru: Problema principală a șoferilor români este nivelul de salarizare din România. Contractele de muncă din România sunt cele mai mici din Comunitatea Europeană. Încadrarea se face pentru salariul minim pe economie. Asta înseamnă că un șofer cu milioane de km parcurși și plecat de lângă cei dragi foarte mulți ani, care are un salariu minim, va primi o pensie foarte mică. Se va trezi la pensie că nu își va permite, după toate eforturile făcute profesional, să aibă un trai decent. Acest lucru ar putea fi evitat dacă în locul măririi sumelor plătite ca diurnă, ar fi mărit salariul minim de bază la 3.000 de lei, după modelul celor care lucrează în construcții. Statistic, suntem cel puțin 300.000 de șoferi cu acte la zi în România. Cum în viață nu primim ce merităm, ci doar ce negociem, ar trebui să le propunem partidelor politice să facă demersuri pentru modificarea legislației. Noi, comunitatea șoferilor, am putea oferi voturile noastre partidului care își asumă negru pe alb modificarea legii!
Rep.: Muncești zilnic ore bune. Ce faci în timpul rămas liber?
Alex Croitoru: De fiecare dată când plec din România îmi cumpăr câteva cărți de dezvoltare personală. Citesc când am liber, mă uit la multe seriale. De exemplu, acum urmăresc serialul „Caracatița”. Sunt un mare „consumator” de Youtube și nu în ultimul rând, lucrez la platforma mea. Așa cum spuneam, datorită acestei meserii m-am apucat de crearea site-ului www.AngajariSoferi.ro
Rep.: Ai trăit în Italia câțiva ani. Cum este atmosfera acum în această țară?
Alex Croitoru: Ca să-i obligi pe italieni să trăiască precum nemții, pentru ei este un coșmar. Am locuit în Italia aproape 8 ani de zile și cunosc destul de bine viața socială. Cu toate că tabieturile zilnice le lipsesc, italienii respectă cu strictețe ordinele date de guvernul italian. Tranzitez multe sate, comune și orașe din Italia și am observat că nu-i vezi nici în curtea casei, sunt baricadați în case, au obloanele trase, eventual se duc la farmacii sau la magazinele de unde își procură alimente.
Rep.: Cu toți visăm la momentul în care pandemia se va sfârși! Ce ți-ai dori să faci atunci?
Alex Croitoru: Sper să-mi conving prietenii să mergem în munții Tatra din Slovacia unde se află cele mai mari vârfuri muntoase din lanțul muntos Carpatin. În fiecare an am fost la Rânca sau Straja și mi-ar prinde bine o schimbare. Cred că Slovacia are multe secrete de arătat și este o țară mai puțin cunoscută nouă!