Cursuri de formare profesională gratuite pentru manageri din turism şi ospitalitate
Un număr de 600 de manageri din turism şi ospitalitate vor beneficia de formare profesională şi îndrumare de la antreprenori din domeniu renumiţi, în cadrul proiectului Hospitality Management Academy, realizat cu finanţare europeană, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei "Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor" Europroject, transmis marţi AGERPRES.
Printre regiunile în care vor fi demarate astfel de cursuri se află litoralul, Delta Dunării, Valea Prahovei şi Defileul Dunării, dar şi judeţe cu potenţial, precum Alba, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi şi Vrancea.
Iniţiatorii proiectului precizează că 500 de persoane vor fi formate în domeniul antreprenorial şi managerial, 100 de persoane în domeniul managementului resurselor umane, iar 200 de IMM-uri vor fi susţinute printr-un program de mentorat.
"Fără o educaţie solidă nu vom putea să oferim servicii de calitate în turism. E important să ne transmitem know how-ul, să strângem echipe, să înţelegem trendurile, să înţelegem ce înseamnă să punem clientul înaintea tuturor celorlalte preocupări ale noastre şi acest curs va contribui ca aceste lucruri să se întâmple', susţine Dragoş Anastasiu, preşedintele grupului Eurolines România.
Hospitality Management Academy este primul proiect realizat cu finanţare europeană care vine în sprijinul managerilor şi antreprenorilor din industria turismului din România prin facilitarea formării profesionale la cel mai înalt nivel. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Programului Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020.
Potrivit sursei citate, în perioada august 2018 - mai 2019, proiectul presupune cursuri pentru 600 de profesionişti din turismul românesc care activează în zonele Sud-Vest, Centru şi Sud-Est, mentorat şi coaching pentru 200 de profesionişti din industrie, cursuri intensive pentru echipele de resurse umane din aceste regiuni, precum şi networking şi comunicare între principalii stakeholderi din turism, activi în cele trei regiuni vizate.
În cadrul programului se poate înscrie orice persoană cu studii superioare care face parte din structura managerială a unei agenţii de turism, hotel sau servicii conexe turismului din regiunile incluse în proiect.