La Școala Gimnazială Nr. 1 Motru învață foarte mulți elevi talentați, copii care iubesc literatura și cochetează cu scrisul, compun poezii, participă la concursuri de creație sau care sunt artiști în devenire, desenează, pictează, cântă și așa mai departe. Așa cum am promis acum ceva vreme, vom continua să promovăm acești copii minunați și pe dascălii lor, oamenii care le îndrumă pașii pe calea cunoașterii. 

„De-a lungul anilor, la școala noastră au învățat copii talentați, inteligenți, o bucurie să îi ai elevi! Și anul acesta este la fel. Sunt foarte mulți elevi care merită a fi promovați! De exemplu, Teodora este un copil sensibil și dornic de cunoaștere. Modestă, prietenoasă și atentă la detalii este foarte determinată atunci când vrea să-și atingă scopurile propuse. Citește foarte mult și are înclinații artistice. Maria este un copil sensibil, serios și talentat. La prima vedere este o fată tăcută și calculată, dar când ajungi să o cunoști este puternică și creativă. Citește mult și îi place să scrie texte în care se reflectă bucuria de a visa. De asemenea, Cosmina e un copil sensibil, talentat și competitiv. Iubește literatura și îi place să scrie. I-am remarcat pasiunea pentru lectură și scris încă de la primele ore de limba română din clasa a V-a. Energică și perseverentă, este mereu preocupată să-și îmbunătățească performanța și să-și atingă obiectivele”, a spus profesoarul Luminița Albici de la Școala Gimnazială Nr. 1 Motru.

 Cosmina Tolă, eleva pasionată de creația literară

Despre Cosmina, elevă în clasa a VI-a, profesorii au multe cuvinte de laudă. Mereu a învățat foarte bine și a participat la olimpiade și concursuri școlare, având rezultate bune. Este ambițioasă și își dorește să devină din ce în ce mai bună la creația literară. Citește mult și vrea să obțină rezultate foarte bune la olimpiada de limba și literatura română la care va participa. 

„Numele meu este Cosmina Tolă și învăț la Școala Gimnazială Nr 1 Motru. Am doisprezece ani și sunt o fire emotivă, empatică, ambițioasă și sinceră. Mereu mă străduiesc să fiu cea mai bună în tot ceea ce fac și sunt foarte competitivă. Pasiunea mea este lectura și îmi place să cochetez cu scrisul. Eu cred că înainte de a te juca cu cuvintele și a le așterne pe hârtie trebuie să fii un bun cititor. La începutul clasei a cincea am fost speriată. Chiar la prima lucrare la limba română m-am blocat. Nu a fost așa cum mi-aș fi dorit, dar doamna m-a încurajat și mi-a spus că greșelile ne arată, de fapt, pe ce drum nu trebuie să mergem. Am înțeles că doar prin muncă și perseverență voi putea obține cheia succesului. Tot în clasa a cincea am participat la Olimpiada de limba și literatura română, a fost pentru prima dată, dar nu am avut emoții, pentru că știam că sunt pregătită și am reușit să obțin un punctaj bun. Acum, în clasa a șasea, mă pregătesc pentru Olimpiada de limba română și voi continua să scriu și să citesc. A durat ceva timp ca această pasiune timidă să își facă curajul să se arate, dar acum sunt bucuroasă că o am și nu voi renunța, pentru că ea face parte din mine”, a spus, pentru pagina Olteniei, eleva din Motru.

Mai jos vă invităm să lecturați un fragment dintr-un text scris de eleva de la Școala Gimnazială Nr. 1 Motru.

„O poveste...cu mere”, de Cosmina Tolă - fragment

„Razele fluide ale soarelui se scurgeau ușor și atingeau coroana bogată a mărului de lângă gard. Gândurile lui prindeau viață și povestea lui se despletea în mii de cuvinte. Sunt doar un măr tânăr! Locuiesc în curtea unei femei... este casa mea de mulți ani... sunt și tată! Datoria de părinte este grea...copiii mei se nasc în anotimpul acela foarte călduros și an de an ei sunt furați. Oamenii îi iau și uită să-i mai aducă...Ei nu sunt părinți? Cum ar fi dacă cineva le-ar lua copiii? Poate este vina mea...Poate sunt un tată rău! Copiii mei abia s-au născut. Nu vreau să-i pierd din nou. Cel mai mare este galben și un punct roșu i-a apărut sub sprânceană. Cel mai mic este verde și se leagănă întruna. Cu toții sunt speriați, au văzut mișcare în jurul meu și se tem, dar acum...sunt cu mine...mă bucur...trebuie să înțeleg ce se întâmplă cu copiii mei atunci când cresc și devin roșii și dolofani. Trebuie să înțeleg...dacă m-aș putea mișca! Am privit în jurul meu...nimic... o pasăre și-a luat zborul dintre ramurile mele și i-am ascultat bătăile sigure ale aripilor ei albe...atunci l-am zărit...soarele sclipea tare și își împletea pletele sale lungi și aurii.
-Scuză-mă, aici, jos! Ești mai bătrân și mai înțelept ca mine! Îmi poți spune de ce oamenii îmi fură copiii? Ce au cu ei?
-Hmm... Cred că vor să construiască ceva...Știu de mulți ani că fac acest lucru, par grăbiți. Da, da sunt frumoase! Eu le-am văzut!
-Stai! Nu-i voi mai vedea? Unde sunt aceste construcții despre care vorbești?
Dar soarele fu acoperit de un nor negru și furios.
-Oamenii sunt cruzi, răi și egoiști! Mereu vorbesc urât despre mine și copiii mei, picăturile, care se pare că aterizează pe pământ și nu se mai întorc. Sigur oamenii le fac ceva...sărăcuții!”.

Galerie foto