Concursul „Poveștile minunate ale copilăriei” și-a desemnat câștigătorii!
La Țicleni a avut loc, marți, festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului de creație artistico-plastică „Poveștile minunate ale coilăriei”. Competiția a fost organizată de Școala Gimnazială Nr. 1 din Țicleni, având ca parteneri mai multe instituții: Primăria Țicleni, Centrul Cultural, Biblioteca Orășenească și Biblioteca Școlară „Miron Dobroiu” din localitatea Țicleni. Coordonatorii acestui proiect-concurs au fost directorul Carmen Dungă și educatoarea Luminița Coman de la Școala Gimnazială Nr. 1 Țilceni, alături de ele implicându-se și alte cadre didactice.
La concurs s-au înscris zeci de elevi și preșcolari din țară. Au fost acordate 14 premii I, 16 premii II și 17 premii III. Potrivit organizatorilor, concursul s-a adresat elevilor și preșcolarilor, care au dat dovadă de creativitate, imaginație și care au trimis desene foarte frumoase. Copiii au dovedit, de asemenea, că știu poveștile copilăriei și au dat dovadă de originalitate în crearea desenelor destinate competiției.