(închide)

Colegiul Tehnic Motru a participat la “Ziua Ștafetei”

 

Pentru prima dată Colegiul Tehnic Motru a participat în cadrul campaniei “Ziua Ștafetei”, o campanie-eveniment initiată de către Fundația Terre des hommesși implementată la nivel național, în cadrul căreia adulții predauştafeta propriilor meserii unor copii și tineri dornici să le înveţe.
Drepturile copiilor și tinerilor de a participa la luarea deciziilor în ceea ce le privește viitorul, de a-și exprima propriile opinii și de a fi ascultați de către adulți sunt câteva dintre drepturile lor fundamentale, recunoscute la nivel internațional prin Convenția ONU cu privire la drepturile copiilor, semnată în 20 Noiembrie 1989 și ratificată în România prin Legea nr. 18/1990, la 28 septembrie 1990.
În semn de recunoaștere a acestor drepturi, în luna Noiembrie a fiecărui an (începând din 2012), Fundația Terre des hommes desfășoară campania“Ziua Ștafetei – Acum decideu!” (www.ziuastafetei.ro) prin care copii și tineri din întreaga țară sunt sprijiniți de adulți să-și afirme aspirațiile pentru viitor și să încerce, pentru o zi, profesiile la care visează.
A fost un proiect foarte interesant-20 elevi au participat pentru o zi la activităţi foarte interesante: 11 elevi la Poliţia Municipală Motru şi 9 elevi la Spitalul Municipal Motru.
La sediul Poliţiei Municipale Motru CMS.Prejbeanu Alexandru, CMS.Pomparău Bogdan, CAS.Mărăşescu Silviu,ASA.Ciucă Marian,ASA.Chiţulescu Bogdan,AP.Niţoi Elena le-au prezentat elevilor aspect generale privind munca de poliţist,organizarea Poliţiei, scopul şi atribuţiile acesteia, au fost desăşurate activităţi practice în teren pe linie de circulaţie rutieră şi pe linie de criminalistică, au fost prezentate sediul instituţiei precum şi mijloacele din dotarea poliţiei. Elevii au fost încântaţi de aceste activităţi ,au considerat că a fost cea mai frumoasă experienţă din viaţa lor.
La Spitalul Municipal Motru, directorul Efrim Alin-Cristian le-a întâmpinat pe cele 9 eleve şi a purtat câteva discuţii despre ce-şi doresc ele să devină( unele medici, altele asistente) şi despre specialităţile dar şi dotările spitalului. Elevele care doresc să devină asistente au mers la secţia interne unde au învăţat cum se ia tensiunea bolnavilor, cum se completează fişele, cum se face tratamentul. Cele care doreau să ajungă medici au fost repartizate la mentori medici , pe diferite specializări unde au învăţat multe lucruri interesante. Totul a fost minunat, elevele nu mai doreau să plece de aici.
Şi pentru noi coordonatorii acestui proiect prof.Crăciunescu Mihaela şi Ruşeţ Nicolae a fost o experienţă frumoasă, pentru noi cele mai semnificative au fost rezultatele elevilor.
Gândurile elevilor
,,Cu ocazia "Zilei Ștafetei", pot spune că am avut deosebita plăcere de a vizita Spitalul Municipal Motru unde, aflată în grija doamnei doctor Neamțu am descoperit câteva dintre aspectele de bază ale chirurgiei. Aș repeta de nenumărate ori această experiență, întrucât consider că este foarte important să cunoaștem ce fac doctorii, ce se află de fapt în spatele muncii lor”, a spus eleva Maria Ruşeţ.
,,Ar trebui ca mai mulţi adulţi sâ fie preocupaţi de viaţa tinerilor si acest proiect sâ fie promovat în cât mai multe şcoli", a declarat Popescu Adelina.
-"Le mulţumesc din suflet mentorilor elevilor mei din cadrul acestei campanii, au dat dovadâ de profesionalism şi dragoste pentru ceea ce fac", a spus profesorul Mihaela Crăciunescu. 

Galerie foto


Vizualizări: 1,085

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste