(închide)

Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în 39 de judeţe

 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a extins marţi atenţionarea Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii la 38 de judeţe şi municipiul Bucureşti, dar a ridicat Codul portocaliu emis pentru 20 de judeţe.

Potrivit meteorologilor, până la ora 10:00, în Moldova, Oltenia, Muntenia, Transilvania, Maramureş şi local în Dobrogea şi Banat vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi condiţii de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 30 - 40 l/mp.


De asemenea, până pe 6 iunie, ora 10:00, este în vigoare o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată în toate regiunile, unde se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp, iar pe arii restrânse 35 - 50 l/mp.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza aceste mesaje prin avertizări de vreme severă imediată.AGERPRES

Vizualizări: 258

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste