Ciurel a uitat că nu mai e director. Afirmă că “e cel mai prost an al CEO”
Laurențiu Ciurel, directorul care a făcut performanța de a avea pierdere în fiecare an în care a condus CEO, cu excepția anului de înființare, când a condus Constantin Bălășoiu, dat afară pentru neîndeplinirea indicatorilor, susține că societatea enegretică traversează cel mai prost an din istoria companiei!!!! Cel mai probabil Ciurel nu știe că nu mai e director și susține că CEO e tot în groapă.
Actualul director al CE Oltenia, Sorinel Boza, are câteva probleme legate de lipsa de seriozitate, exprimată și de persoane din anturajul său, mimează și chiar se laudă cu transparența, în condițiile în care se știu tot mai puține lucruri reale legate de companie, a adus sindicatele în postura de a-i face ode pe la TV și radio, nu suportă critica și este transpartinic, dar a obținut profit. Fostul director Laurențiu Ciurel a fost toate cele de mai sus, și încă ceva peste, dar fără profit. Tupeul nu i-a lipsit niciodată, astfel că Laurențiu Ciurel a afirmat, în scris, că 2017 este cel mai prost an al companiei, de la înființare. Culmea, este anul în care societatea are profit, cel puțin până acum, după ani de zile pe pierdere. “Mă uit acum la dl. Boza, care dat afară de Lafarge ajunse cel mai mare energetician al tuturor timpurilor. Imi pare rău că stric sărbătoarea, dar 2017 este cel mai prost an al CEO de la înființare, pentru oricine înțelege mai mult decât o cioară”.
“Dacă CEO ar avea sindicat...”
Ciurel este supărat că cifrele din 2017 sunt comparate cu 2016, și nu cu anii în care a condus el, pe pierdere. “Dacă Ministrul Energiei ar fi energetician ar trebui să-i schimbe pe toți. Toate cifrele la 10 luni sunt comparate cu 2016. Dar de ce nu cu 2015, 2014, 2013?? Comparați-va cu echipa lui Ciurel, nu cu Ciubotarica, domnilor. Pe alocuri chiar si fata de 2016 se sta mai rău”. El a vrut să-și argumenteze cu câteva cifre și în general cu costurile de producție, care ar fi mai mari decât perioada în care conducea el. “Daca CEO ar avea sindicat, si nu tot felul de șmecheri agătati de interesele Federațiilor si ale liderilor lor, asta ar fi o întrebare. De asta am dorit un sindicat, o federație doar a CEO, independenta. CEO se deteriorează de la o zi la alta, intrat pe o spirala a costurilor care nu mai poate fi controlata, reacaparat de cei ce-l duseseră, alături de sindicat, spre prăpastie”. Spre final, Ciurel a spus și care-i oful lui: “Ocupat să-mi faci mie dosare, Sorinele, n-ai văzut pădurea de langa tine din cauza copacilor”.
„Vom pierde sediul care se va muta probabil la Turceni, la Craiova. Toata conducerea de azi e din Craiova”.
Laurențiu Ciurel, fostul director al CE Oltenia