„Am trecut prin toate, mi le-am scris în suflet și am mers cu ele!”-spune nea Nelu.

Îl întâlnesc de multe ori, fie la biserică, fie pe drumul din sat, mergând într-un ritm care nu lasă să i se vadă vârsta. Dumnezeu (și poate, modul său de viață) l-a ferit de mari neputințe, de chinul imobilizării la pat, care însoțește ultimii ani de existență ai multor bătrâni. Spune că nu poate să stea mult așezat, că ceva nevăzut îl face să se ridice și să plece la drum.

Chiar dacă nu a avut o viață ușoară, Nea Nelu a știut să își ducă viața demn. Greutățile și încercările prin care a trecut sunt acum sursa povestirilor pe care le spune într-un fel al său, special. Aparține unui timp îndepărtat, necunoscut de consătenii săi mult mai tineri. Îi pare rău pentru ei, pentru vremurile grele pe care știe că aceștia le vor trăi. Dar, la cei 91 de ani ai săi, Nea Nelu se consideră un om împlinit, „cel mai bogat om din lume” cu zestrea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Vorbește despre priceperea de a meșteri de toate, de a-și face singur cele necesare în gospodărie. Acum locuiește în sat, la una dintre fete, dar cât timp a fost cu soția, plecată de câțiva ani la Domnul, au locuit împreună într-o căsuță din mijlocul pădurii.

Moștenirea moșnenilor

 I-am descoperit conacul într-o zi de Sfântul Andrei, când ne plimbam prin pădurile din culmea Groșerei, ghidați de prietenul Marian. Din marginea pădurii, la un moment dat, s-a deschis o vale în care ni s-a înfățișat o căsuță ca din poveștile lui Creangă. Două cămăruțe, o prispă din lemn, iar alături câteva acareturi construite cu grijă, dovadă că cei care au stat acolo s-au preocupat mai mult de depozitarea recoltelor și nutrețului pentru vite, decât de confortul locului de dormit. Mai sus, în culme, am găsit și o troiță despre care am aflat că a fost ridicată de Nea Nelu în amintirea tatălui său.

Când am avut ocazia, l-am întrebat despre toate acestea și multe alte întâmplări nemaivăzute din viața sa, despre cum a ajuns să locuiască în pădure. „Noi suntem moșneni adevărați, care avem curelele noastre (fâșii de pământ – n.red.) de la Turburea și până la culmea Jiului, 12 kilometri liniari. Și la noi acolo, conacul se menține din 1840, când străbunicul nostru a fost reprezentant în Senat, din partea țărănimii. Și de atuncea am rămas acolo și am moștenit din generație în generație”, a spus nea Nelu.

Mi-a mai povestit despre diverse cumpărături de terenuri în sat, unde are o altă casă, despre vecinătatea cu un străbunic al meu, fost învățător, dar și proprietar de terenuri. Și ajung la întrebarea care nu-mi dădea pace:

De ce te-ai mutat acolo în pădure?

Nea Nelu: Acolo m-am mutat de micu' meu copil.

Reporter: Acolo te-ai născut?

Nea Nelu: Nu, m-am născut aicia în vale, da' am moștenit, că eram copii și acolo stam. După ce-am terminat școala și mai înainte, noi ne duceam cu vitele pănă acolo, le închideam sara și veneam încoa' la școală. Dimineața, după ce termenam școala, ne duceam acolo, dam drumu' la vite... Tot așa umblam.

Rep.: Deci de asta poți și acum să umbli atât de mult...

Nea Nelu: (râde) Da, da... Păi, să știi că io am antrenament...

Rep.: Nu poate toată lumea...

Nea Nelu: Păi, la vârsta mea acum de 91 de ani, îți dai sama...

Duminică de duminică merge la biserică, la Sfânta liturghie. O duminică acolo, în satul său, Pârâu (comuna Brănești), iar duminica următoare, în satul vecin, Groșerea (comuna Aninoasa), până la care sunt vreo doi-trei kilometri. Nu se sperie, nu-i este greu, se bucură că nu este povară pentru copii: „Copiii acum au necazurile lor, au greutățile lor, că în momentul actual toată lumea este stresată din cauza evenimentelor care există. Și țîne minte ce zic io, că abii e începutul. Deci, io am Cartea Sfântă care o citesc, abii e începutul”.

Rep.: Și dumneata ai locuit acolo după terminarea școlii? Cu părinții?

Nea Nelu: Nu, părinții stăteau și aici și acolo...

Rep.: Deci, țineați amândouă gospodăriile...

Nea Nelu: Păi, tata când a murit, în '83, până în '83 a trăit el acolo, dupe aia m-am mutat eu acolo.

Rep.: Ai și două fete, ele au crescut acolo..

Nea Nelu: Da...

Rep.: Și cum mergeau la școală?

Nea Nelu: Cum am făcut și noi. Veneau la școală, pe urmă veneau la noi, mai rămâneau colea...

Rep.: Acolo ce aveați, ce creșteați?

Nea Nelu: Acolo, tot felul: vaci, capre, oi, porci, păsări, de toate, stupi...

Rep.: Am văzut că era și un teren cultivat cu porumb, cu grâu..

Nea Nelu: Aveam mult acolo, grâu, porumb...

Rep.: Dar în vremea comuniștilor nu ai avut probleme, să zică de ce stai acolo, în pădure?

Nea Nelu: În perioada când s-a făcut colectivizarea, a venit peste tata acolo, și tata le-a spus: Luați tot ce vreți voi, daʹ eu de aicea nu plec! Nici mort de aicea nu plec! Și pe urmă nu a mai putut ține vite multe, a ținut numaʹ o vacă de lapte, că noi am avut servici.

Rep.: Deci cu terenul ăla te-au lăsat acolo, fără să intri la colectiv?

Nea Nelu: Nu, au băgat totul, în '62.

O istorie a sufletului

Nici nu s-ar fi putut altfel, de vreme ce era condiție obligatorie la angajare. „În '62 – își aduce aminte -  când s-a făcut colectivu', eu am plecat la mină, la Vulcan și n-a vrut să mă angajăze că nu eream trecut la colectiv, și pe urmă am venit de-acolo și m-am trecut la Filiași, că era un neam de-al nostru, Ularu, și pe urmă m-am dus și m-am angajat. Am stat patru ani de zile acolo și n-am putut să mă despart de familie și m-a rugat ăia – ce-am pățit până am scăpat de-acolo... În fine, necazuri multe și mari, că n-au putut să-mi dea drumu' c-am fost un om văzut (bine văzut, apreciat – n.a.) și-am făcut greșeală, da' n-am putut să mă despart de nevastă, că ea n-a vrut să vie dupe mine... În fine, au fost niște probleme legate de familie... Și p-ormă m-am dus la Craiova și mi-am luat transferul de la mină, de la Vulcan. Apoi m-am angajat la Ișalnița, am stat zece ani acolo, dupe care m-am mutat la Turceni”.

Își amintește că termocentrala Turceni a pornit cu oamenii de la Ișalnița „că am venit cu director, cu toți... am dat drumu' la termocentrală... noi am dat”.

Dar momentul colectivizării i-a rămas în minte ca o umbră, pe care a descris-o în versuri: „Tu, Partidul Comunist / De la Răsărit venit, / De la Marx, Engels, Lenin creator / De la Stalin dictator, / Ai venit și-n țara mea / Când la conducere erea / Dej, Ceușescu și Leana / Cu povară foarte grea. / Mi-a luat mierea stupului / Laptele copilului / Mi-a luat ceara stupului / Mi-a luat rodul câmpului / Smântâna adâncului / Și viața românului”.

Rep.: Cine a scris poezia asta?

Nea Nelu: Îți spun toată istoria Țării Românești, de la început și până la sfârșit.

Rep.: Așa cum ai învățat-o dumneata la școală?

Nea Nelu: Nu la școală, este din experiența mea. Toate evenimentele Țării Românești eu le-am spus după sufletul meu.

Rep.: Păi, și le-ai scris undeva, astea, sau așa, le-ai ținut minte?

Nea Nelu: Nu, eu le am în memorie, în cap, în inimă.

Și continuă cu alte versuri, în care se amestecă numele conducătorilor și politicienilor, în special cei de după 1990, cu durerea țăranului și omului simplu, care nu are puterea să schimbe destinul unei țări bogate, însă prost conduse. 

Întâmplări despre ce va fi: cum i s-au arătat imagini dintr-o altă lume

Se întâmpla în anul 1973, 23 august. Venind de la Craiova, de la tura a doua, nu a intrat în casă, ci s-a oprit în sala de la intrare, unde-și aranjase un pat, ca să nu-i deranjeze pe ceilalți. Viziunea pe care a avut-o trebuie să fi fost foarte puternică, pentru că își amintește în detaliu: „Am venit, am mâncat și m-am dat în pat. Și când m-am uitat în lună, am luat foc. Nu mai aveam aer, nu mai puteam. Îndepărtându-se focul ăla de mine, odată mi-am revenit și ce crezi că am văzut: patru bătrâni cu veșminte albe până în pământ stăteau pe patru scaune, doi într-o parte, doi în alta. Și un copil cu coif așa-mi vorbea și îmi făcea cu degetul (îl mișcă de la dreapta la stânga – n.a.), dar nu am putut să înțăleg ce zice. Am sculat pe nevastă-mea, am schimbat tot... De unde o fi curs atâta apă din mine, nu pot să înțăleg. După aia, mă culcam în fiecare sară și mă gândeam și mă rugam: Doamne, te-am văzut, mi te-ai arătat mie, un om păcătos, dar ce mi-a spus mie copilul ăla? Eu n-am reținut nimica, că ieream terminat, ziceam că mor. Și mi s-a arătat aceeași fotografie departe, frumos, și copilul mi-a spus - era Iisus: Eu sunt! Și mi-a făcut semnul cu degetul”.

O altă viziune este legată de un vis. Rătăcea prin niște blocuri, căutându-și apartamentul. A coborât din bloc și apoi a urmat întâlnirea cu oamenii de lumină: „Am văzut la un bloc vecin o lumină ce n-am văzut de când m-a făcut muma mea pe mine, la un geam di la o ușă. M-am urcat pe scări în sus și când am deșchis ușa aia, ce crezi că am văzut? Am văzut oameni îmbrăcați cum unuʹ și altuʹ, și o bucurie și o veselie... Deodată, vine unu și-mi împinge ușa în spate și zice: bă, pleacă, bă, de-cia, ieși afară că tu nu trebe să vii acum! Și acuma am fotografia în suflet. Și de-aia spun: nu, tată, credința este în sufletul tău. Biserica este ca să-ți aduci aminte de credință. Dar sufletul tău și duhul care te poartă este cu adevărat. Îmi pare rău că suntem atâta de dușmănoși, atâta de răutăcioși și atâta de păcătoși... cât chinui cu un copil până îl faci mare și el nu ține cont de tine. Sunt numaʹ necazuri, greutăți”.

„Mulțumesc luʹ Dumnezeu că mi-a dat zestrea, darul și harul de a face de toate”

Concluziile unei vieți de peste nouă decenii sunt atât de simple în cazul lui Nea Nelu și pot fi rezumate în câteva cuvinte: „Mă declar cel mai bogat om din lume cu zestrea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Am trecut prin astă lume și tot ceea ce mi s-a întâmplat mi-a rămas scris în suflet”.

Povestește apoi despre troița din culmea dealului.

Nea Nelu: Când a murit tata, i-am făcut troiță. Și acolo, pe ea, eu am și scris. Aveam 55 de ani.

Rep.: Cine a scris literele? Ai avut ștanță?

Nea Nelu: Eu. Da, am avut ștanță de la Turceni. Ce n-am avut... Am avut de toate...

„Ăsta-i drumuʹ din răscruce / Care la conac mă duce / Jos, în valea din răchiți / 83 de ani trăiți / Am avut stejarii frați / Iară fagii de cumnați / Gârnițele de surori / Păsările mii de viori / Ziceam: Doamne, nu mai mor! / Într-o zi de vară caldă (așa s-a și întâmplat, adaugă) / La umbrița unui fag / Un somn dulce m-alintat / În somn Domnuʹ s-a arătat / Și din gură a cuvântat: / Bătrâne, ți-a venit rând / Să piei din acest pământ / Prin acest stejar uscat / Chip de troiță lucrat / Pe acest deal ridicat / Mă prezintă și pe mine / C-am trecut prin astă lume”.

Rep.: Am văzut acolo, la conacul din pădure, de toate. Cine ți le făcea? Nea Nelu: Trebuia să ți le faci singur. Mă, copilule, atâtea meserii – ce-am văzut cu ochii, am făcut cu mâna. Dar ce mai vorbești, am făcut și la oameni, peste tot, am făcut de toate... Pentru că am zis: Doamne, dacă Tu mi-ai dat zestrea asta mie, fac și eu fără să iau un ban, că nici Tu nu mi-ai luat mie nimic. Am făcut coșciuge, o casă la cineva, o căsuță mică, așa era atunci, mâncam la mine acasă, că el n-avea ce mânca. Și la Groșerea, luʹ fiu-su, iar la fel. Orice a avut nevoie fiecare am ajutat, și cu vite, și cu de toate... Mulțumesc luʹ Dumnezeu până la El că mi-a dat zestrea, darul și harul de a face de toate. 

Rep.: Poți să spui că ai avut o viață împlinită.

Nea Nelu: Tată, absolut! Deci, am trecut prin toate, mi le-am scris în suflet și am mers cu ele.

Rep.: Știu că odată povesteai dumneata că te mai întrebau unii, făceau investigații, cercetări, despre ce se întâmplă prin pădure... și nu ai zis.

Nea Nelu: A venit poliția, au venit toți peste mine și mi-au spus: Domne, dumneata stai aicea? Da, stau aici. Ai telefon? Da, am. Păi, ne dai și nouă numărul de telefon? Pentru ce să vă dau numărul de telefon? Că ești aicea. Măi, i-am zis, tu ai haina asta pe tine, azi o ai, mâine n-o mai ai, dar copiii mei și eu rămânem aicea. Eu nu sunt aici cu pâra. Păduraruʹ de-aia e să-și facă meseria și fiecare la rândul lui. La mine n-ai ce căuta. Ți-e foame? Îți dau! Ți-e sete? Ce vrei, aia îți dau, dar fără să pârăsc pe cineva. L-am întrebat: dumneata, dacă n-ai avea, n-ai veni să iei tot ca ăsta? Eu am avut o vorbă: ce-am văzut nu am văzut, ce-am auzit n-am auzit.

Rep.: Cu căsuța aia de acolo ce-o să se întâmple?

Nea Nelu: Ce-o să fie? Am făcut acte la copii. Am descurcat toate treburile. Sunt liniștit, fără probleme, le-am făcut acte la toți. Eu mor cu sufletuʹ împăcat că nu mai am în urma mea nicio încurcătură.

Rep.: Când te-ai născut mata? În ce an?

Nea Nelu: În anul 1932, 13 februarie. Am plecat pe 91 de ani.

Rep.: Mulți înainte! Să-ți dea Dumnezeu sănătate!

Nea Nelu: Nu mai... M-am săturat. Doamne, mi-ai îndeplinit toate dorințele, m-ai ajutat după puterile mele. E destul. Să mă liniștească. Asta-i viața, că suntem trecători. Suntem o floare care crește, înflorește și se duce.

Nea Nelu este doar un alt nume, o poreclă. În buletin îl cheamă Cinciulescu Dumitru. Iar când va pleca din această lume, poate se va găsi cineva, un meșter iscusit, care să-i ridice și lui o troiță în culmea dealului, alături de cea a tatălui său, ca o amintire din neam în neam, despre o familie de țărani moșneni din Gorj, care a trecut prin vâltorile vremii.

Galerie foto