Cea mai veche exploatare de apă sărată din lume se află în România!
Patrimoniul arheologic al judeţului Neamţ este unul foarte consistent şi valoros, însă prea puţin cunoscut în rândul opiniei publice.
Pe lângă vestigiile faimoasei culturi Cucuteni şi ruinele unor cetăţi antice şi medievale, ţinutul Neamţului are şi unele situri arheologice de importanţă europeană şi chiar mondială, care au trezit interesul specialiştilor din străinătate.
Este şi cazul binecunoscutului izvor de la Lunca - Poiana Slatinei, care încă îşi menţine statutul de cea mai veche exploatare de apă sărată din lume.
Arheologul dr. Vasile Diaconu, specialist în cadrul Complexului Muzeal Naţional Neamţ, a prezentat, pentru AGERPRES, o serie de informaţii extrem de interesante despre importanţa acestui obiectiv istoric.
Acesta a explicat, în primul rând, de ce este atât de special un izvor de apă sărată.
"Este cunoscut faptul că sarea reprezintă un mineral necesar pentru dieta umană şi a animalelor, dar are şi o întreagă serie de alte întrebuinţări domestice. Dar sarea nu se găseşte peste tot, iar oamenii, încă din vremuri extrem de îndepărtate, au depus eforturi intense pentru a-şi procura această resursă. Zona de la poalele Carpaţilor, deci inclusiv ţinutul Neamţului, dispune de astfel de surse, care se prezintă sub forma unor izvoare mai mult sau mai puţin abundente, cu salinitate diferită", a declarat arheologul Vasile Diaconu.
Cercetătorul a subliniat că exploatarea izvorului de la Lunca - Poiana Slatinei, izvor aflat la aproximativ 6 kilometri nord-vest de oraşul Târgu Neamţ, are o poveste foarte interesantă, care începe acum aproape 8.000 de ani.
"Odată cu stabilirea în zona Neamţului a primelor comunităţi de agricultori sedentari (în neoliticul timpuriu, mileniul VI a. Chr.), aceştia au descoperit şi au exploatat primii sursa de apă sărată de la Lunca. De fapt, o comunitate neolitică restrânsă sau o parte a unei comunităţi a utilizat sezonier acest izvor sărat, dar nu numai pentru consum propriu, ci şi pentru comerţ/schimb. Astfel, după ce era scoasă din izvor, slatina era fiartă pe loc, în vase de lut, obţinându-se în acest fel sarea cristalizată, care, în stare solidă şi foarte concentrată, putea fi transportată pe distanţe mari, către zone unde acest mineral nu se găsea. Tipul acesta de activitate a continuat să se desfăşoare în imediata apropiere a izvorului timp de milenii, fiind produse cantităţi însemnate de sare, care au fost folosite ca o valoroasă marfă de schimb. Intensitatea acestor activităţi a făcut ca lângă sursa de apă sărată să se formeze în timp o movilă artificială, constituită din resturile vetrelor de foc şi ale vaselor de lut în care a fost fiartă slatina", a povestit cercetătorul.
Vizualizări: 190
Trimite pe WhatsApp