Ce spune un martor la evenimentul din hipermarketul Selgros. „L-au zdrobit“
Jurnaliștii de la Digi 24 au vorbit cu un martor la evenimentul care a avut loc într-un hipermarket din Craiova, când un bărbat de 52 de ani din orașul Motru, județul Gorj, a murit. Peste acesta a căzut un container plin cu marfă. Familia lui Raul Ciobanu va acționa în instanță Selgros.
în hipermarket era atunci Cosmin Gabriel Morărescu. El a spus că: „Am auzit o bufnitură mare. Am văzut motostivuitorul ridicat la maximum şi nu era niciun palet. Am văzut pe cineva care mergea destul de speriat şi a zis "l-au zdrobit". Întrebat de reporterul Digi 24 dacă zona era împrejmuită, acesta a răspuns că: „Nu era absolut niciun semn. Pe mine nu m-a împiedicat nimic să intru în zona aceea”. Angajatul Selgros care a manevrat greșit motostivuitorul riscă până la 7 ani de închisoare.