CE Oltenia: Mesajul managerului Boza pentru mineri și energeticieni
Managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, a postat pe pagina sa de socializare un mesaj pentru minerii și eneregticienii din CEO. Acesta spune că „au început să se vadă rezultatele muncii”, că au fost depășite „momente dificile și situații grele”. Boza mai spune că își dorește ca 2020 să fie anul satisfacțiilor și realizărilor.
„Au trecut trei ani de când alături de d-voastră am încercat să facem din Complexul Energetic Oltenia o companie pe care Sistemul Energetic Național se poate baza la orice solicitare, să-i dăm o direcție, să-i dăm un viitor. Rezultatele muncii noastre au început să se vadă. Sunt bucuros că acum, la ceas aniversar simt că am început să „tragem” cu toții în aceeași direcție. Sigur, mai este de lucru și nu vom precupeți niciun efort să ajungem acolo unde ne-am propus. Am trăit împreună momente frumoase dar și momente dificile, am fost înțelepți și am depășit situațiile grele împreună. Îmi doresc ca anul care vine, 2020, să fie un an al satisfacțiilor din toate punctele de vedere, un an al realizărilor noastre și un an plin de bucurii și momente frumoase. Îmi doresc să simt același sprijin din partea voastră, aceeași solidaritate și să ne bucurăm împreună de realizările noastre. La mulți ani dragi colegi, dragi colaboratori, dragi mineri și energeticieni!”, a scris managerul pe pagina sa de socializare.