Ce cadou au primit mai multe femei care suferă de cancer
Mai multe femei cu afecțiuni oncologice au primit un cadou neașteptat de la Asociația Română de Oncologie "Sfânta Ana". La salonul de coafură „Oana” din municipiul Târgu-Jiu, femeile au fost tunse și coafate de hair-styl-ista Oana Mihăescu.
Este al doilea an în care Oana Mihăescu se alătură echipei AROSA și își oferă gratuit serviciile pacientelor diagnosticate cu afecțiuni oncologice. „Am și eu cliente care s-au confruntat cu această boală cruntă, cancerul, și știu prin ceea ce trec. Am și pierdut cliente care nu au reușit să învingă boala. Acum ceva vreme am cunoscut-o pe doamna Bogdana Păsculescu și am ales să fac o faptă bună, să le aducem un zâmbet pe chip și să le facem o bucurie acestor femei! Este al doilea an în care în perioada 1-8 martie tund și coafez gratuit pacientele Asociației Sfânta Ana”, a spus Oana Mihăescu de la Salonul „Oana” din Târgu-Jiu.
Pacientele au primit cu bucurie darul oferit și s-au simțit cu adevărat răsfățate. Aceasta a fost și o ocazie de a socializa unele cu altele, dar și cu celelalte cliente prezente la salon. „Am ales o tunsoare modernă, m-am inspirat văzând-o pe doamna coafeză și sunt mulțumită de cum îmi stă! Mi-a și aranjat părul, nu doar m-a tuns. Am povestit despre greutățile prin care trecem. A fost bine! M-am simțit foarte bine pe scaunul de la salon, răsfățată de doamna, aranjată. Este un cadou binevenit”, a spus o pacientă.