(închide)

Caz șocant în Mehedinți: Un bărbat a târât un câine cu mașina. A fost reținut de polițiști

 

Un caz revoltător de cruzime față de animale a avut loc, ieri, în localitatea Punghina, județul Mehedinți. Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat la ora 17:30, printr-un apel la 112, de un bărbat din județul Bihor, care a anunțat că un câine era tras cu o mașină aflată în mers.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, care au identificat persoana bănuită, un bărbat în vârstă de 66 de ani.

Potrivit primelor cercetări efectuate sub coordonarea prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, individul ar fi condus un autoturism prin localitate și ar fi târât câinele după vehicul, provocându-i acestuia răni semnificative.

Pe baza probelor adunate, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Mehedinți și urmează să fie prezentat procurorilor cu propuneri legale.

Animalul a fost salvat de autorități, cu ajutorul unui medic veterinar, și transportat la o clinică specializată, unde i-a fost administrat tratamentul necesar. În prezent, câinele se află într-o stare stabilă și răspunde favorabil îngrijirilor medicale, spun reprezentanții IPJ Mehedinți. 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de schingiuirea animalelor. 

Vizualizări: 90

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste