Cârcea, comuna din Dolj care atrage locuitorii din mediul urban! Primăria emite şi 500 de autorizaţii de construire pe an
Cunoscută în istorie prin ''Cultura Cârcea'' din perioada neoliticului, comuna Cârcea, din judeţul Dolj, situată la 4 kilometri sud-est de municipiul Craiova, este una dintre cele mai moderne localităţi rurale din ţară, iar în ultimii ani a devenit un pol de atracţie pentru locuitorii din mediul urban, scrie Agerpres.
Din anul 2004, când satul Cârcea a căpătat statutul de comună, prin reorganizarea comunei Coşoveni, localitatea s-a dezvoltat continuu, iar azi, pe lângă vatra satului, sunt construite mai multe cartiere - cartierul din zona fabricii Ford, cartierul de la Pelendava, cartierul din zona Metro, până la Plaiul Vulcăneşti, comuna fiind atractivă pentru cei care doresc să se mute de la bloc la casă sau din urban în rural, atât datorită vecinătăţii cu municipiul Craiova şi cadrului natural, cât şi datorită dezvoltării infrastructurii, a reţelelor de utilităţi şi respectării Planului Urbanistic General (PUG).
Comuna este căutată şi de dezvoltatorii imobiliari, motiv pentru care, în anumite perioade, aceeaşi suprafaţă de teren era vândută şi recumpărată chiar de câte 2-3 ori în aceeaşi zi, iar acum primăria emite aproximativ 4-500 de autorizaţii de construire în fiecare an, numărul rezidenţilor fiind de peste două ori mai mare decât cel al populaţiei cu domiciliul stabil.
"Suntem o comună în plină dezvoltare, emitem 400-500 de autorizaţii de construire pe an, iar toate proiectele de investiţii le realizăm ţinând cont de strategia de dezvoltare locală pe care am avut-o pentru perioada 2017-2021 şi pe care am actualizat-o pentru perioada 2021-2027. Cu domiciliul stabil sunt jur de 3.500 locuitori, iar rezidenţi, persoane care locuiesc în Cârcea, sunt circa 8.000 de persoane. Din acest punct de vedere, aparatul de lucru al primăriei este vitregit pentru că este dimensionat pentru 3.000 de locuitori, dar munceşte pentru 8.000 de locuitori. Luăm însă în calcul şi faptul că, în curând, comuna va ajunge la 10-15.000 de locuitori", a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Cârcea, Valerică Pupăză.
Continuarea articolului pe https://www.agerpres.ro/administratie