Bumbești-Jiu: Bărbat găsit mort într-un cămin de apă
IPJ Gorj a deschis un dosar penal în legătură cu decesul unui gorjean din Sadu. Astfel, pe 23 mai, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat se află decedat în căminul de apă din curtea imobilului.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat cadavrul unui bărbat de 63 de ani, din orașul Bumbești-Jiu, situat într-un cămin de apă situat la intrarea in curtea locuinței.
Cu ocazia examinării sumare a cadavrului, nu s au observat urme de violenta la nivelul capului,trunchiului sau membrelor, acesta fiind transportat la S.M.L Gorj în vederea efectuării necropsiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.