(închide)

Boza: S-a terminat, gata! Fotografia, "o mizerie"

 

Președintele Directoratului CE Oltenia, Sorinel Boza, a comentat la Accent TV atacurile la care consideră că este supus în ultima vreme. "Oamenii reacționează așa pentru că au pierdut șansa să joace ei complexul acesta cum vor. Nu mai merge. S-au dus vremurile când în acest complex jucau toți cum cântau unii. S-a terminat, gata. Din momentul acesta, dacă vrem să rezistăm, trebuie să ne alegem un trend ascendent, să îl urmărim, să ne gândim că avem mult de muncă pentru a lupta cu cei din afara complexului, chiar din afara României", a spus Boza.

 Acesta a comentat și fotografia apărută în presă, în care el apărea tolănit pe un fotoliu, iar în jurul lui, în picioare, erau minerii care merseseră pe jos zeci de kilometri în semn de protest. "Noi, în loc să ne focalizăm pe lucruri care ne-ar ajuta pe noi, noi ne focalizăm pe mizerii. Am ajuns să fiu fotografiat că stăteam pe un fotoliu. Am două vertebre, una la gât, a treia, care este fisurată. Am stat 18 ore în apă și de asta. Este vorba de o problemă medicală a mea. Nu am stat că așa stau eu. Dar, vedeți, lumea se hrănește cu lucruri de nimic. În loc să ne vedem de muncă, să vedem câte probleme avem", a mai comentat șeful CE Oltenia.

Vizualizări: 1,997

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste