Nicolae Iorga spunea că „monumentele istorice cuprind în sine mai multe lucruri: un meșteșug de a clădi care nu se mai obișnuiește, o frumusțe care nu se mai poate îndeplini și o sumă de amintiri, ceva din viața oamenilor care s-au strecurat rugându-se, trăind între acele ziduri….”. Mare adevăr a grăit și spusele sale se aplică și minunatele biserici de lemn din județul Gorj, fie că sunt monumente, fie că nu, aceste bijuterii încântă ochiul și sufletul. Este și cazul lăcașului de cult de la Artanu, sat al comunei Negomir. Sătenii i-au păstrat întotdeauna cu evlavie şi sfinţenie istoria, iar administrația publică locală, prin primarul Tudor Oiță (mereu implicat în proiecte care să schimbe fața localității  n.red.), a demarat un proiect de restaurare și consolidare al lăcașului de cult. Potrivit preotului paroh Mădălin Țicleanu, arhitectul Pavel Popescu de la Craiova are în lucru proiectul de restaurare-consolidare a bisericii.

Arhitectura bisericilor de lemn din Gorj arată puterea unui neam care a reușit să își îndeplinească chemarea mesianică. Sunt monumente ale geniului authentic,sunt podoabe de mare preț ale poporului și scot în evidență simțul artistic, armonia și harul celor care le-au creat. O să vă prezentăm în lunile ce vor urma cât mai multe biserici de lemn din satele Gorjului! Măcar așa ne vom readuce aminte cu toții ce înseamnă aceste „punți între cer și pământ, care definesc sufletul gorjenesc, smerenia și credința sa”, aducându-l pe Dumnezeu mai aproape de inima noastră. Începem cu Biserica din Artanu-Negomir, deoarece a fost ridicată la inițiativa strămoșului meu, coconul Ioniță Urdăreanu, străbunicul bunicului meu, Petre Urdăreanu. Au fost câteva sute de biserici de lemn în Gorj, dar au mai rămas sub 150. În comuna gorjeană Negomir au existat mai multe lăcașuri de cult construite din lemn, dar intemperiile și alte întâmplări au dus la pierderea lor. În 1909 se afla, de exemplu, în ruină Biserica Megieșilor din Negomir, care nu mai există. În locul ei a fost ridicat un lăcaș de cult de zid. Acum, trei biserici de lemn dăinuie și au deposit vremurile de cumpănă, spre amintirea tuturor celor dispărute! Biserica parohială cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” a fost construită înainte de 1760 de boierul Ioniță Urdăreanu din satul Artanu: „Din pisania bisericii reiese că a fost construită şi zugrăvită cu toată cheltuiala dumnealor coconul Ioniţă Urdăreanu şi soţia sa Dumitrana. Orientându-ne după pomelnicul Urdărenilor expus în biserica Urdari cu hramul Sf. Gheorghe, se gaseşte că Ioniţă Urdăreanu a murit în anul 1760”, scria pr. (+) Gheorghe A. Răceanu. Bisericile de lemn în general arată o strânsă legătură cu casa țărănească, le lipsește monumentalitatea celor de zic. Meșteșugul lor arată, de asemenea, transmiterea meseriei din generație în generație, dăltuitorul dădea viață lemnului, era înflăcărat de spiritual creator, iar darul său îl transmitea fiului și așa mai departe.  Valoarea și frumusețea acestor edificii trebuie prețuită, mai ales în present, când ne îndepărtăm tot mai mult de spiritualitate. Bisericile de lemn sunt creații originale, adevărate monumente de artă populară, reprezentative pentru Gorj, o bogată zestre culturală, moștenită de la înaintași!

Biserica de la Artanu, vechi monument de o frumusețe aparte

Biserica din lemn monument istoric "Sfântul Ioan Botezătorul" din satul Artanu se numără printre cele mai valoroase lăcaşuri de cult din patrimoniul judeţului Gorj. A fost construită în jurul anului 1760, prin strădania membrilor cunoscutei familii Urdăreanu-coconul Ioniță Urdăreanu fiind ctitor. Sătenii i-au păstrat întotdeauna cu evlavie şi sfinţenie istoria, iar administrația publică locală, prin primarul Tudor Oiță, a demarat un proiect de restaurare și consolidare al lăcașului de cult. Potrivit preotului paroh Mădălin Țicleanu, arhitectul Pavel Popescu de la Craiova are în lucru proiectul de restaurare-consolidare a bisericii. Lăcașul de cult se află la 300 m de șoseaua principal, pe un deal, este construită din lemn pe temelie de beton și este acoperită cu șindrilă. Are formă de navă, fără turlă și are pictură în stil bizantin, realizată în ulei, la interior. Toate lucrările de restaurare au fost realizate în decursul timpului cu ajutorul meşterilor din sat, printre aceştia numărându-se Petre Marcu, Vasile Nicolovici, Constantin Alexe. „ În anul 1938 în frunte cu preotul Răceanu A. Gheorghe, sătenii D. Iosu, I. M. Schinteie, Ion M. Corâci, Petre Marcu şi Victor Urdăreanu (străbunicul meu n.red.) iau iniţiativa restaurării bisericii”, spunea preotul Răceanu. În iulie 1943 s-a înfiinţat oficial Parohia Artanu, separat de vechea Parohie Raci, şi a fost numit ca paroh preotul Constantin Gheorghe Răceanu, instalat aici în 15 septembrie 1943. În timpul pastoraţiei sale au fost reluate lucrările de restaurare a picturii, întrerupte din cauza războiului. În toamna anului 1946, biserica a fost resfinţită, tot atunci fiind transferat aici ca preot slujitor părintele Gheorghe A. Răceanu.

Amintiri dragi

Biserica de la Artanu trezește amintiri dragi nu doar în sufletul meu, ci în al tuturor tinerilor care au plecat din sat spre a-și face o viață mai bună pe alte meleaguri. An de an, de Hramul satului Artanu sau de Paște, tinerii de mult plecați se întorc acasă și se revăd cu multă bucurie în curtea bisericii, pe iarba verde, aprinzând cu pioșenie o lumânare la căpătâiul strămoșilor și moșilor. Este prilej de bucurie suplimentară Paștele la Artanu, tocmai datorită acestor reîntâlniri. Fiecare pregătim prinoase pentru a le da de pomană, dar ne pregătim sufletește și de reîntâlnirea cu rudele și prietenii din copilărie. Biserica ne unește pe toți,ne adduce unii mai aproape de ceilalți. Și când eram copil și adolescent, mergeam cu bunica la biserică și la slujbe, dar mai ales la parastasele de hram și de Înviere. Era momentul mult așteptat și la fel este și pentru mulți adolescent și tineri din ziua de azi, care încă mai păstrează aceste obiceiuri. De câțiva ani preot paroh la Artanu este Mădălin Țicleanu, apreciat de enoriași. „De câteva rip e an, curtea Bisericii din Artanu se umple de oameni veniți din toate colțurile țării, fiecare pe unde s-a stabilit, dar revin acasă spre a-și cinsti morții, spre a se revedea cu rudele. Sunt momente foarte frumoase”, a spus preotul pentru Pagina Olteniei. Acesta speră ca tradițiile să nu dispară și oamenii să aprecieze mereu ce le-au lăsat strămoșii!

Galerie foto