Bătrân dat dispărut, găsit de polițiști pe o stradă din Târgu-Jiu
Un târgujian în vârstă de 85 de ani a fost dat dispărut în curzul zilei de 27 aprilie de către familia sa, după ce a plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors. Bărbatul a fost dat în urmărire, conform procedurilor legale. După câteva ore de la dispariție, în seara zilei de 27 aprilie, un echipaj compus dintr-un polițist și doi jandarmi l-au găsit pe bătrân pe strada Slobozia din municipiul Târgu-Jiu. Din fericire, bătrânul nu fusese victima niciunei infracțiuni și era bine. „Bătrânul era la 2,5 km de casa sa, pe strada Slobozia, când l-am reperat. Stătea în zona Bârsești și l-am găsit aproape de intersecția cu Bălești. Era calm, nu fusese victima niciunei infracțiuni, însă nu știa exact unde se află. Credea că se deplasează spre casă. Ne-a spus că plecase de dimineață de acasă și că se îndrepta tot spre casă. La scurt timp de când a fost dat în urmărire, a fost găsit. Era ud, căci afară ploua de câteva ore, nemâncat. L-am condus acasă și am solicitat un echipaj de la Ambulanță pentru a îi verifica starea de sănătate. Familia ne-a mulțumit că l-am găsit!”, a spus polițistul Dragoș Mursoi. Acțiunea de căutare a fost coordonată de Nicolae Negrea, șeful Poliției Municipiului Târgu-Jiu. Datorită oamenilor legii care au acționat la timp, ceea ce putea fi o situație tristă s-a încheiat cu bine!