Avram Iancu a ajuns înot la Istanbul! RECORD: 680 de kilometri în 60 de zile
Au trecut două luni de zile de când bibliotecarul hunedorean Avram Iancu a pornit din Sulina, înot, spre Istanbul! Temerarul bibliotecar din Valea Jiului a străbătut înot 680 de kilometri care despart Sulina de Istanbul, destinaţia sa finală. Astăzi, 31 octombrie 2018, Avram Iancu a ajuns în Istanbul, unde a fost așteptat de cei dragi, oficialități etc.
Vreme de 60 de zile, Avram Iancu a înotat de-a lungul ţărmului Mării Negre, fără să poarte costum de neopren şi fără să utilizeze labe de înot! Bibliotecarul din Petroşani a dedicat această acțiune temerară Centenarului Marii Uniri. La Istanbul, la finalul cursei, Iancu a fost întâmpinat și de către consulul general al României, Iulian Gherman.
„AM AJUNS LA DESTINAȚIA FINALĂ! Sulina - Istanbul, 2 sept - 31 oct 2018
Au fost 60 de zile! Au fost parcurși 680 de kilometri, mai mult decât estimarea inițială. La capătul cursei am înotat și Strâmtoarea Bosfor, în întregime. A fost o cursă cu multe dificultăți, pe toate planurile. Daca ar fi să le înșir n-aș mai termina. Dar, oricât de multe ar fi fost, acestea pălesc în comparație cu sacrificiul lui Brâncoveanu și al fiilor săi. În acest an unic în care sărbătorim împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire a tuturor românilor, acesta a fost felul meu de a sărbători Centenarul. Totodată am dorit să transmit faptul că în lume există valori care transcend chiar și moartea. Iar România are valori! Pentru că ființa ei este milenară! Mulțumesc lui Dumnezeu care a înzestrat poporul român cu un ADN puternic. Mulțumesc echipei de suport! Victoria se datorează lor! Caiaciștii Calin Ene, Lucian Ionescu, Adrian Zapis, Ulise Galu. Șoferilor, Vanea Aniko Emese, Elvir Aslan.
Domnului Ringo Damureanu și echipei Sindicatului Forța Legii care au fost de 4 ori alături de mine pe traseu. La Sulina la start, la Eforie Nord, în Bulgaria și la final. Merită menționați și Alin Vintilă și Răzvan Capațînă pentru logistică. Mulțumiri consulilor din Bulgaria și Turcia pt excelenta colaborare.
Mulțumiri Poliției de Frontieră din România. Mulțumim Pazei de Coastă din Turcia. Super profesionalism. Mulțumesc lui Kamil Resa Alsaran, unul dintre cei mai buni înotători ai Turciei care m-a asteptat la final. Vă mulțumesc, vouă, compatrioți, pentru urmarirea deplasării mele și pentru energia ce mi-ați dat-o prin mesajele de încurajare! Mulțumiri deosebite sponsorilor mei! Dacă am omis pe cineva, iertare.
Trăiască România!
#Dormeo, #PovesteaLocurilor, #DupuImpex, #SarayService, #PensiuneaRetezat, #SindicatulFortaLegii, #AutoAlex, #MadWave#VivaFacilities, #Cotton, #ApreSkiParang, #ulisomania”, a scris Avram Iancu pe pagina sa de socializare.