(închide)

Audit la Poliția Locală Târgu Jiu. Cinci pistoale și zeci de polițiști!

 

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a solicitat un audit la Poliția Locală, începând de marți, 24 octombrie, după ce liderul sindical Stelian Mihu a făcut mai multe acuzații la adresa conducerii. Polițiștii locali au pierdut norma de hrană și cred că intenționat un funcționar al instituției nu a întocmit în timp util documentația necesară pentru a obține fondurile de la primărie. Sindicatul Pro Lex a adus în discuție și contractele încheiate cu o firmă de telefonie mobilă în 2014, fiind vorba de abonamente de 40 de euro pe lună pentru care s-au primit telefoane și tablete ce nu au fost recepționate. De asemenea, sindicaliștii spun că nu toate mașinile Poliției Locale sunt inscripționate și că în unitate sunt cinci pistoale, deși sunt zece polițiști pe schimb la ordine publică. Liderii au cerut să se verifice și o serie de concursuri în baza cărora au fost ocupate posturile de conducere, dar și cum au ajuns șefii să fie pontați pentru ore de noapte.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste