(închide)

Asociația Eco Civica Gorj ajută refugiați ucrainieni. „Suntem hotărâți să continuăm cu astfel de acțiuni!”

 

O familie de refugiați ucrainieni este găzduită în comuna Săcelu, în casa unui membru al familiei unuia dintre memebrii fondatori ai Asociației “ECO-CIVICA GORJ”, recent înființată. Asociația Eco-Civica Gorj este înființată de trei tineri inimoși din județul Gorj, din dorința de a face ceva pentru locuitorii Gorjului. 

Presedintele Asociației Eco-Civica Gorj, avocatul Ion Oproiu, a povestit că, alături de Buzărin Constantin și Merișescu Alexandru, colegii săi și membri ai asociației, au luat legătura cu asociații similare din țară, pentru a-și oferi ajutorul, iar o primă familie de ucrainieni formată din 2 adulți, 2 copii minori și 2 căței a ajuns sâmbăta trecută în județul Gorj, fiind cazați în comuna Săcelu, în casa socrului unuia dintre membrii asociației.  „Împreună cu colegii mei, Buzărin Constantin și Merișescu Alexandru, am hotărât să ne implicăm activ în drama acestor oameni! Am preluat o familie de ucrainieni și cei 2 căței și i-am cazat în casa socrului meu, în comuna Săcelu. Precizez că aceștia au venit din zona Odessa, parcurgând un drum foarte lung și dificil, de peste o mie de kilometri, cu mașina personală, Dacia-Logan. Consider important acest aspect întrucât s-a insistat în spațiul public pe faptul că refugiații ucrainieni vin cu mașini scumpe, sugerându-se că n-ar avea nevoie de ajutor. Pe lângă spațiul de cazare, le-am pus la dispoziție și cele necesare pe perioada cât au stat țara noastră, produse alimentare și de igienă personală, precum și mâncare pentru căței. Oaspeții ucrainieni, vizibil speriati și marcați de situația prin care trec, s-au declarat totuși impresionați și recunoscători pentru sprijinul oferit în țara noastră, unde sunt pentru prima dată. Aceștia au fost foarte bucuroși de cazarea oferită. (...) În discuții, mi s-a spus că familia mai are un membru, o fată care a fost suprinsă de război fiind în vizită la rude, care s-au refugiat în Bulgaria, urmând să o recupereze. (...) M-au rugat să mă interesez dacă ar fi posibil să își găsească un loc de muncă în județul Gorj. Referitor la acest aspect, va spun, cu mare dezamăgire și revoltă, ca instituțiile statului doar mimează ajutorul. Din păcate, nu am găsit sprijin la Primăria Săcelu, iar la AJOFM am sunat și am fost direcționați către fax. (...) Cu privire la atitudinea oaspeților ucrainieni, ne-a impresionat că, deși membrii asociației s-au oferit să le asigure și carburantul necesar deplasării în Bulgaria, au refuzat politicos, subliniind că le-am fost de mare ajutor și sunt recunoscători pentru ospitalitatea oferită”, a spus avocatul Ion Oproiu, președintele Asociației Eco Civica Gorj.

Acesta a mai menționat că „singurul sprijin concret a fost din partea Poliției Săcelu, care au acceptat să le transmită actele refugiaților cu ajutorul unei aplicații de internet, precum și din partea unor persoane care au donat produse, dar care doresc să rămână anonime”.

„Deși lipsa de implicare a autorităților ne lasă un gust amar, suntem hotărâți să continuăm cu astfel de acțiuni, sens în care am luat legătura cu alte 2 familii de ucrainieni care urmează să ajungă în județul Gorj în zilele următoare”, a spus Ion Oproiu.

Galerie foto



Vizualizări: 576

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste