Arafat propune interzicerea personalului medical să lucreze și la stat și la privat
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat crede că una dintre cele mai importante măsuri care trebuie luate în sistemul sanitar este interdicţia personalului medical de a lucra simultan în sectorul public și privat.
"Pasul de a creşte veniturile personalului din sănătate este unul foarte important însă acesta trebuie să vină şi cu alte măsuri, una şi cea mai importantă din punctul meu de vedere este delimitarea sectorului privat comercial de cel public şi stabilirea unor reguli foarte clare care să ajungă chiar şi la interdicţia de a lucra simultan în ambele sectoare, neştiind niciodată dacă medicul sau asistentul este loial locului de muncă din sectorul public şi dacă într-adevăr acesta deserveşte interesul pacienţilor corect sau încearcă să-i plimbe între cele două sectoare şi să-i facă să plătească cât mai mult posibil fără a ţine cont de posibilităţile lor şi problemele lor", afirmă şeful DSU.
El a mai spus că problema României, o țară în care finanţarea sistemului sanitar este cu mult sub media europeană / cap locuitor, este faptul că banii alocaţi sistemului sanitar nu sunt folosiţi foarte bine pentru acoperirea necesităţilor populaţiei, ci au de câștigat furnizorii de servicii de sănătate.
Raed Arafat mai spune că pentru acoperirea costurilor sectorului comercial pot fi încurajate asigurările private complementare, care să nu concureze cu sectorul public.